Egalul cu Ceahlăul (1-1) a încins spiritele în Giuleşti. După meci, fanii şi-au criticat favoriţii, iar Costin Lazăr (29 de ani) a intrat în gura unui spectator de la tribuna 0: "Eşti căpitan, de ce nu-ţi motivezi echipa?". Lazăr a vrut să riposteze, însă a fost oprit de Cristi Săpunaru.
Odată ajuns în vestiar, mijlocaşul a răbufnit! Şi-a scos banderola de pe braţ, a pus-o pe masă şi le-a spus celorlalţi rapidişti că nu mai vrea să o poarte: "M-am săturat să fiu mereu cel mai criticat jucător. Poate aşa voi fi şi eu privit cu aceiaşi ochi de către fani". Andone nu a fost de faţă, însă internaţionalul român intenţionează să-i comunice şi lui decizia sa.
Colegii săi speră totuşi să-l facă să se răzgîndească: "Costin e supărat pentru că a fost găsit mereu ţap ispăşitor! Sperăm să renunţe la gîndul ăsta, pentru că e cel mai potrivit să poarte banderola".
104 meciuri de Liga I are Lazăr în tricoul Rapidului, pentru care a înscris de 8 ori
"Sîntem mai supăraţi decît voi"
Portarul Mircea Bornescu spune că nu se teme de fanii giuleşteni şi regretă că Rapidul a remizat cu Ceahlăul, dar îi asigură de suporteri că el şi colegii săi au dat totul pe teren: "Nu ne sperie fanii, dar să fie convinşi că noi sîntem de două ori mai supăraţi decît ei. Aşa a fost să fie, noi am făcut tot ce puteam face pentru a cîştiga. Acum, mergem la Cluj să recuperăm punctele pierdute acasă".
Blocat de Manea
Antrenorul Ioan Andone l-a chemat săptămîna aceasta pe Andrei Marinescu la prima echipă, însă vicepreşedintele clubului, Nicolae Manea, s-a opus. Portarul de 25 de ani s-a prezentat la antrenament, dar Manea l-a trimis înapoi la Rapid II: "Ce cauţi aici? Du-te înapoi în Liga a III-a!".
Marius e OK
După ce le-a dat emoţii rapidiştilor, ajungînd la spital, Marius Constantin e apt de joc şi va face deplasare