Ambasadorul nostru la Londra scrie articole în presa britanică, pentru reabilitarea imaginii românilor
România, pomenită în ritm susţinut pe post de sperietoare pentru britanici, când vine vorba despre deschiderea pieţei muncii începând cu 1 ianuarie 2014, încearcă să contracareze atacurile mediatice. Ambasadorul nostru la Londra, Ion Jinga, semnează, în This is Monday, un articol în care afirmă că ţara noastră are nevoie ca muncitorii săi să rămână acasă.
Concluzia este că, în contextul în care trei milioane de români lucrează în străinătate încă din 2007, ţara şi-a atins limitele exportului forţei sale de muncă.
Fapte şi cifre
“România consideră Marea Britanie unul dintre cei mai de încredere parteneri, prieteni şi aliaţi din Europa. Cooperarea dintre România şi Regatul Unit progresează rapid, stimulând comerţul bilateral, afacerile şi investiţiile, alături de întărirea schimburilor culturale şi pe linie de educaţie”, notează diplomatul român, care oferă şi cifre în sprijinul pledoariei sale. “Pentru a da câteva cifre - peste 650 milioane de euro din capitalul britanic au fost investite şi peste 4.600 de companii britanice fac afaceri în România. Totalul schimburilor comerciale bilaterale s-a ridicat la 3 miliarde de euro doar în 2012, în contextul în care exporturile României către Marea Britanie depăşesc 1,6 miliarde de euro. După criza economică şi ratele negative ale creşterii în 2009 şi 2010, România a reuşit să revină la o cale stabilă şi durabilă a creşterii economice, iar perspectivele pe termen mediu sunt încurajatoare. Rata şomajului la sfârşitul anului trecut a fost de 6,5% la nivel naţional şi doar 2% în capitala Bucureşti”, mai scrie Jinga.
Atuurile României
Diplomatul român afirmă că România are un potenţial imens pentru proiecte de investiţii şi cooperare economică bilaterală cu firme britanice. “Dar creştere