După ce a rezolvat dintr-un condei şi din vîrful buzelor, precum Caţavencu, criza: politică (bravo!), socială (bravo!), economică (bravo!), administrativă (bravo!) şi... şi... (bravo, bravo!... Rog nu întrerupeţi pe orator, stimabile!... Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule preşedinte... Puteţi domnilor să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele) şi... şi... finanţiară (aplauze prelungite), ca să nu mai rămînă repetentă şi anul aceasta, clasa noastră politică şi-a pus pe cap bereta de mariner, a luat de mînă pe mam'mare, mamiţica şi tanti Miţa şi s-a repezit asupra singurelor probleme care mai tulbură visul nostru împlinit de bunăstare, armonie şi progres social... cele constituţionale. Ei, nu o să vă trimit chiar aşa, şti... sanfaso', la replica lui Brînzovenescu, aia cu "ori să se schimbe, primesc,... ori să nu se schimbe, primesc..." pentru că e prea filosofică şi, acum, nu ne ajută cîtuşi de puţin să lămurim lucrurile.
Să începem, deci, cu începutul! Nu cred să existe, în tulburata noastră Românie, cetăţean în deplinătatea virtuţilor sale de gîndire şi simţire patriotică, ce ar fi capabil, dacă ar fi întrebat de un profesionist "sondor de opinie, de bine" ("Nu-i aşa că sunteţi de părere că trebuie schimbată Constituţia?"), care să răspundă altceva decît: DA, domnule, mai încape vorbă?! Ce mai, toţi într-un consens!
Glumă-neglumă, cetăţeanul nostru are dreptate şi nu chiar pentru puţin lucru. De la temelie şi pînă la cireaşa de pe tort, "Sfînta noastră Costituţiune" este un soi de struţo-cămilă, împerecheată de prăsilă cu un fel de cal-măgar! Ce a ieşit, e ca în bancul aceala, celebru, cu Miciurin care a încrucişat un miel cu un papagal, dar... pe care n-o să-l citiţi aici, în ziarul "BURSA", nu de alta, dar nu suntem încă pregătiţi să concurăm pe piaţa tabloidelor! La orice lectură şi după toată practica de guvernare a deceniil
