Dana Dobromir (24 de ani) din Caraş-Severin a umblat nouă luni prin spitalele din România fără ca nimeni să-i spună că are cancer. Dana a luptat de una singură pentru a afla în primul rând diagnosticul corect. Are şanse la viaţă numai după ce a fost tratată cu mare grijă în Germania.
CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!
Coşmarul Danei, o tânără din Bozovici, Caraş-Severin, avea să înceapă în urmă cu un an. Primele semne au fost banale: o durere de şold şi o stare generală nu tocmai plăcută. „Am mers la Spitalul Militar Timişoara, unde am fost internată şi mi s-au făcut două radiografii, una la bazin şi alta la coloană, analize de sânge, ecografie la organele interne. Medicii mi-au spus că nu se vede nimic şi că totul este bine", a povestit tânăra.
Timp de zece zile a urmat o terapie cu antiinflamator. După terminarea tratamentului durerile au revenit şi au urmat alte drumuri la medici, care i-au recomandat masaj, fizioterapie şi băi termale. „Doamna doctor a concluzionat că am o discopatie lombară, să fac zece zile de fizioterapie şi să investesc bani să-mi iau o saltea tare, iar până atunci, dacă pot, să dorm pe o scândură. O radiografie, trei medici, două păreri", a mărturisit Dana prin messenger de pe patul de spital din Bonn, Germania.
A aflat că are cancer de pe internet
Lunile au trecut şi durerile au devenit insuportabile. Tânăra nu mai putea să doarmă noaptea şi a ajuns chiar şi la urgenţe, unde i s-au făcut calmante. S-a dus din nou la medici care au trimis-o la psihiatru, considerând că din cauza depresiei are dureri închipuite.
Numai după ce a insistat, cu mari intervenţii, a obţinut un bilet de trimitere la RMN, pe care l-a făcut pe banii ei la o clinică privată. Răspunsul l-a primit în braţe, la recepţie. A deschis plicul, iar diagnosticul, venit la nouă luni de la primele dureri, a fost: diseminare vertebrală a unei forme