Privitor la criza generata de eruptia vulcanului islandez exista acum un consens. I-a prins pe toti nepregatiti: de la liniile aeriene, pana la autoritatile administrative, de la agentiile nationale si supranationale pana la guralivii politicieni si „oameni de stiinta”, altfel atotprezenti pe canalele mass-media cu tot felul de predictii catastrofice si solutii ecologice. Iata insa ca atunci cand a fost vorba de o criza reala, confuzia domneste.

Evantaiul criticilor modului in care a fost gestionata se intinde de la felul in care statele si agentiile europene au comunicat si s-au coordonat, pana la insusi modelul matematic folosit pentru a recomanda suspendarea unei importante parti a zborurilor europene. Ce altceva ar mai putea fi adaugat?!

Cine putea sa-si inchipuie ca scenariul in care un vulcan izbucneste si arunca nori de cenusa in spatii aeriene dens circulate ar fi meritat ceva atentie? Cine credea ca este necesara o oarecare premeditare la asemenea posibilitate? Stiam cu totii ca cea mai importanta criza care ne paste este legata de efectele incalzirii globale asupra ursilor polari si a pasarilor calatoare.

Si ca principalele exercitii de managementul crizei se refera la ecologizarea vietii sexuale sau reciclarea pungilor de plastic in vederea stabilizarii in eternitate a temperaturii pe glob. Realitatea ne surprinde cu un soc neplacut. Daca ne va si readuce cu picioarele pe pamant, ramane de vazut.

Toata povestea are un efect de turnesol. Retrospectiv privind, pare acum ca ar fi fost poate mai intelept, ca, de pilda, in locul show-ului summit-ului global de la Copenhaga de anul trecut sa fi avut loc o conferinta de lucru mai modesta, dar pragmatica, prin care reprezentatii statelor europne si ai principalelor linii aeriene sa analizeze capacitatea lor colectiva de management al crizelor. Pe lista potentialelor sc