*Cristian Cazacu a fost condamnat în vara acestui an la trei ani de închisoare, iar luni a mai primit doi ani și jumătate, pentru un alt furt, comis în noaptea de 24 spre 25 martie 2013
Cristian Cazacu, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat pentru fapte similare comise în anul 2010. A fost lăsat în libertate, astfel că şi-a continuat activitatea: a mai dat şi în 2013 alte spargeri (în perioada 18 februarie – 27 aprilie 2013). „Activitatea infracţională a inculpatului a încetat odată cu surprinderea acestuia, în noaptea de 27 spre 28 aprilie 2013, în timp ce încerca să sustragă prin prin tăierea sistemului de închidere (cu un cleşte de tip gură de lup) bunuri din incinta unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Tulcea”, spune procuror Dan Stepanencu.
Judecătoria Tulcea l-a condamnat, luni, pe inculpatul Cazacu Cristian la pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie (pentru fapta din 24 spre 25 martie 2013).
Instanța revocă beneficiul liberării condiţionate privind restul de 535 zile rămas neexecutat din pedeapsa de patru ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Tulcea la 24 iunie 2010 pe care îl contopeşte cu pedeapsa cu închisoarea stabilită prin prezenta hotărâre, aplicând inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de doi ani și șase luni de închisoare. Judecătoria „admite acţiunea civilă accesorie celei penale şi obligă inculpatul la plata sumei de 4.459,7 lei către partea civilă SC Pentagon SRL și obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 650 lei, din care suma de 400 lei este aferentă urmăririi penale. Cu drept de recurs în zece zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă”, se arată în decizia Judecăto