Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Dumitru Amarandei a tuns generaţii de botoşăneni

Publicat in Adevarul, luni 26 aprilie 2010 ·

Dumitru Amarandei, cunoscut de localnici drept „nea Figaro“, a tuns şi bărbierit toată „spuma“ oraşului, din 1972 până în prezent. Meseria de frizer şi-a ales-o nea Mitică la sfârşitul Şcolii de Cooperaţie, pe care a terminat-o când avea 18 ani.

Nu se dădea în vânt după tunsori, dar s-a gândit atunci că n-ar fi rău să aleagă un domeniu în care să poată lucra curat, eventual cu halat alb, şi să poată veni la serviciu parfumat şi spilcuit, cum îi plăcea să fie în viaţa de zi cu zi. „De când mă ştiu am ţinut la îmbrăcăminte şi la felul în care mă prezentam în lume. Dacă nu îmi ieşea dunga la pantaloni când îi călcam, renunţam să mai ies în oraş. De asta nu am vrut să lucrez la şaibă, să mă îmbrac în salopetă şi să fiu tot timpul murdar de ulei sau vopsea“, povesteşte bărbierul.

A început prin a tunde prim-secretari

A obţinut primul loc de muncă la o unitate din zona Unirii, unde veneau să se tundă şi să se bărbierească mai toate personalităţile de atunci ale oraşului. Nu erau oameni foarte pretenţioşi, dar trebuia să aibă grijă ce vorbeşte cât timp îşi făcea meseria pentru că nu ştia cu cine are de-a face.

„Trebuia să ai grijă cum te porţi şi să faci în aşa fel încât să-i programezi ca să nu aştepte prea mult. Fiecare se grăbea şi îţi sărea în cap dacă îi ţineai prea mult în frizerie. Dar nu pot să spun că a plecat vreunul nemulţumit, altfel nu ar mai fi venit“, îşi aminteşte nea Mitică.

Îl caută un sfert de oraş

În decursul celor 38 de ani de muncă, bărbatul a lucrat la mai toate frizeriile din oraş. Cea mai mare dorinţă a lui a fost să ajungă să tundă în unitatea din Centrul Vechi, considerată a fi un etalon printre atelierele deschise înainte de ’89.

După ani de muncă în această frizerie, Dumitru Amarandei are clienţi fideli, care au încredere în serviciile pe care le oferă. „Asta e una din satis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°