Deşi primăvara calendaristică începe la 1 martie, primele ei semne în tradiţia populară apar ceva mai devreme. Este o tradiţie care, în mediul urban, a fost total uitată în anii comunismului, pentru ca mai apoi, după '89, să devină o chestie de muzeu sau o încercare destul de timidă încă de a atrage turiştii străini, fascinaţi de tot ceea ce ţine de această zonă. Am uitat total că aveam şi noi o sărbătoare a iubirii, purtând un nume cu o rezonanţă oarecum primitivă, misterioasă - Dragobete - şi ne-am repezit, cu o sete explicabilă doar prin lipsa de informaţii în care am trăit ani de zile, să importăm Sfântul Valentin.
Ne-am însuşit rapid această sărbătoare, cu tot cu kitsch-ul care o însoţeşte uneori, fără a-i cunoaşte foarte bine semnificaţia, pentru ca, după un timp, să redescoperim Dragobetele! Prea târziu însă... Sfântul Valentin a rămas pe pământ românesc şi a continuat să fie un bun prilej de a ne distra în numele iubirii, asezonându-l şi cu toată cohorta de inimioare, jucării de pluş şi alte suveniruri care pot sublinia iubirea eternă sau pasageră. Ce mai contează, distracţie să fie! Ceea ce nu este rău! Atunci când te distrezi, înseamnă că eşti sănătos şi vesel, iar dacă eşti sănătos şi vesel se presupune că eşti un om fericit.
Indiferent de conţinutul legendei care circulă pe fiecare meridian al lumii în variante adaptate după obiceiul local, de denumirea pe care o are, mai mult sau mai puţin romantică, şi chiar de data calendaristică, sărbătoarea iubirii are o strânsă legătură cu renaşterea naturii.
În unele zone se spune că ziua iubirii este ziua în care plantele şi florile încep să răsară, în altele, că ar fi ziua în care păsările se „căsătoresc". Cert este că această zi se învârte în jurul datei în care natura „dictează" începutul lucrărilor câmpului, iar oamenii i se supun, pentru că ştiu din moşi-strămoşi că numai trăind în com
