Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut promiţător! Cehia - România 1-1

Publicat in Pro Sport, marți 3 mai 2011 ·

Naţionala României a debutat cu o remiză la Euro Under 17 dinSerbia: 1-1 la Belgrad, cu Cehia. Rezultatul e "dulce-amar". Pede-o parte, ne menţine în cărţi pentru ocuparea unuia din primeletrei locuri ale Grupei B, care asigură calificarea la CM din Mexic.Pe de altă parte, e dezamăgitor: după 1-0, am făcut pasul înapoi şiam luat gol cu două minute înainte de final, exact cum s-aîntâmplat cu prima reprezentativă în meciul cu Albania, de anultrecut!

Aşezaţi într-un 4-2-3-1 bine pus la punct, românii nu le-aupermis adversarilor să se apropie periculos de poarta lui Brănescu,iar primele minute s-au jucat în jumătatea Cehiei, echipă care înurmă cu doi ani învingea România cu 3-1 la această categorie devârstă. Bumba a fost cel mai periculos fotbalist al nostru, curselesale de pe partea stângă panicând de-a dreptul apărareaadversarilor.

După un sfert de oră însă românii s-au retras, iar fazele depoartă au fost din ce în ce mai puţine. Majoritatea acţiunilorplecau de la Brănescu, care degaja până în celălalt careu,folosindu-şi mijlocaşii pe post de fileu. Cehii au încercat să punămingea jos, dar nu aveau calităţile necesare pentru a ajunge înpoziţii de finalizare, astfel că, după pauză, trupa lui Văsâi a maiprins curaj.

Şut imparabil la vinclu

La doar zece minute de la reluarea jocului, "Pantera" Himcinschişi-a arătat clasa: a pătruns în forţă, a driblat un fundaş lângătuşă şi a înscris la colţul scurt! Era 1-0, se vedea Mexicul, darjucătorii în galben au păcătuit, făcând pasul înapoi în ultimajumătate de oră de meci. Chiar şi aşa, au avut totuşi destulecontraatacuri, iar Himcinschi şi Iulian Roşu puteau marca golulcare ne-ar fi asigurat victoria.

Cehii nu şi-au creat nicio ocazie reală de a marca, însă aufăcut-o pe final de joc, cu un şut fantastic, în vinclu, de lapeste 30 de metri de poarta lui Brănescu. Buia a fost cel care agreşit, pe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, după discuţiile cu Joe Biden: Visa Waiver nu este o decizie politică. Putem să avem speranţa legitimă ca, într-un viitor destul de apropiat, să se rezolve această chestiune

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în urma întâlnirii cu preşedintele SUA, Joe Biden, că discuţiile despre vizele pentru românii care călătoresc în SUA nu sunt decizii politice, ci se bazează pe date statistice. ”Putem să avem speranţa legitimă ca,

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 19 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 14 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°