Procurorii DIICOT au trimis în judecată 13 inculpaţi pentru constituirea unui grup infracţional, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dosarul fostei Petromservice.
Potrivit anchetatorilor, Sorin Mihai, în calitate de director general al SC PSV Company SA (fostă SC Petromservice SA), împreună cu alte persoane, o parte dintre acestea având funcţii de conducere în cadrul societăţii, au constituit un grup infracţional, urmărind diminuarea patrimoniului societăţii, prin retragerea în mod nejustificat a unor sume considerabile din conturile societăţii.
Prejudiciu de peste 6 milioane de euro
Pentru disimularea acestor operaţiuni, inculpaţii, sub coordonarea lui Sorin Mihai, au procedat la încheierea mai multor contracte fictive, cu un număr de 18 societăţi comerciale, special înfiinţate în acest scop, în care aveau calitatea de asociaţi/administratori/împuterniciţi pe cont şi au efectuat plăţi în baza acestor contracte, fără obţinerea unei contraprestaţii pentru sumele plătite.
Inculpaţii şi-au însuşit sume de bani din conturile societăţii, cauzând patrimoniului SC PSV Company SA, un prejudiciu total aproximativ 6,5 milioane euro.
Totodată, inculpaţii, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, s-au sustras de la plata sumelor de bani datorate bugetului de stat, întocmind şi depunând la organele fiscale bilanţuri anuale, deconturi de TVA şi declaraţii privind obligaţiile de plată falsificate, în vederea ascunderii sursei impozabile sau taxabile.
Astfel, aceştia au cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de circa 2.400.000 lei.
Sechestru pe autoturisme şi imobile
Procurorii DIICOT au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism şi a mai multor imobile, situate în municipiile Bucureşti, Ploieşti şi în localităţile Corbeanca, Domneşti, Sinaia