Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: Alte ţări au constituţii simple, la noi trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii

Publicat in Romania Libera, vineri 7 iunie 2013 ·

Deputatul PDL Elena Udrea declară că i se pare "jenant" modul în care parlamentarii lucrează la Constituţie şi că, în timp ce alte ţări au constituţii simple, în România "trebuie scris şi ce au voie să mănânce parlamentarii", numai pentru ca "unii vor să fie iniţiatori de articole", informează Mediafax.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că USL încearcă să elaboreze o Constituţie în funcţie de interesele de moment pe care le are.

"Am avut o astfel de experienţă, în 2003, când Năstase şi-a făcut propria Constituţie. Acum, USL practică exact acelaşi tip de acţiune, respectiv încearcă să facă o Constituţie după interesul său de moment", a spus Udrea.

Deputatul democrat-liberal susţine că PDL a decis boicotarea referendumului pentru Constituţie în primul rând pentru că nu se ţine cont de voinţa poporului, exprimată în 2009, apoi pentru că reprezentanţii puterii "nu vor să respecte dreptul de a vota al românilor care trăiesc în afara a ţării".

"Sunt şi alte articole cuprinse în proiectul de Constituţie care se referă fie la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fie sunt prevederi inutile, care sunt introduse doar pentru că unii vor să fie iniţiatori de articole. Cert este că este o acţiune derizorie a USL. Pentru proiectul pentru care s-au angajat reprezentanţii puterii, este jenant modul în care se lucrează", a afirmat politicianul democrat-liberal.

Citeşte şi:Băsescu: Statul român e un stat laic şi trebuie să rămână un stat laic

"Îşi bat joc, alte ţări au constituţii simple, dar la noi trebuie să scriem acolo şi ce au voie să mănânce parlamentarii. Plus că mi se pare că Parlamentul merge în forţă. Atâta aroganţă din partea unora care au intrat în Parlament, fără să îi ştie nimeni, oameni cu dosare penale.... parlamentari care au muncit 36 de zile în şase luni. E o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum o ora
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 2 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 7 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 3 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 2 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°