Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii, mărul discordiei între România şi Franţa

Publicat in Romania Libera, marți 27 iulie 2010 ·

România şi Franţa s-au contrazis luni, la consiliul miniştrilor de externe din UE, pe tema imigraţiei romilor. Secretarul de stat Pierre Lellouche spunând că responsabilitatea integrării lor revine ţărilor de origine, iar ministrul Teodor Baconschi a raspunscă este nevoie de o abordare Europeană, potrivit Realitatea.net.

Franţa vrea ca ţările de origine, în special România, să se ocupe de integrarea romilor, pentru a limita fluxurile migratorii, şi cere ca tema nediscriminării să nu mai fie folosită drept pretext pentru lipsa de acţiune. Pe de altă parte, Parisul recunoaşte că este nevoie de acţiune comună, la nivel european, dar cu precădere atunci când e vorba de delincvenţă, mai ales juvenilă.

La solicitarea Franţei, pe agenda reuniunii miniştrilor europeni de externe, care a avut loc luni la Bruxelles, a fost abordată, la punctul diverse, şi chestiunea problematicii roma. Guvernul francez a ridicat la nivel european preocupările sale în ceea ce priveşte delincvenţa romilor, scrie Le Monde, care aminteşte că preşedintele Nicolas Sarkozy, care s-a plâns săptămâna trecută de insecuritatea generată de comportamentul unora dintre nomazi şi romi, a anunţat o campanie de expulzare a tuturor celor care nu au o situaţie legală.

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, le-a spus colegilor săi că în Europa, din 11 milioane de romi 9 milioane sunt deţinători au unui paşaport european şi a subliniat că principala responsabilitate pentru integrare revine ţărilor de origine ale acestor persoane. România este vizată cu precădere, adaugă Le Monde. "Nu se pune problema stigmatizării unei comunităţi sau a unor state, dar ne confruntăm cu o problemă reală şi a venit timpul să ne ocupăm de ea", a precizat Lellouche.

Trebuie să încetăm să ne mai folosim de tema nediscriminării, în condiţiile în care se amplifică fluxurile de "oameni care c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum o ora
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°