Piaţa de fuziuni şi achiziţii va creşte în perioada următoare, pe de o parte prin tranzacţii generate de stat, care vrea să-şi monetizeze în special participaţii minoritare, şi pe de alta ca urmare a interesului investitorilor străini de a profita de preţurile mai mici ale unor companii româneşti, afirmă Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank.
El spune că şi pe piaţa bancară, care înregistrează un număr relativ mare de jucători în condiţiile în care nu creşte, sunt de aşteptat achiziţii şi consolidări mai degrabă decât restructurări abrupte, individuale.
Radu estimează că în următorii trei - cinci ani sectorul corporate va aduce cel mai mult business pentru bănci, în timp ce profitabilitatea din anii trecuţi a segmentului de retail "nu mai este acolo".
"Vrem să creştem în continuare în zona corporate pentru că aici lucrurile se vor mişca mai repede. Vrem să devenim lider pe piaţa serviciilor pentru companii", a declarat şeful UniCredit.
La sfârşitul trimestrului I banca a urcat pe locul 5 în clasamentul celor mai mari instituţii de credit după active, cu 20 mld. lei, întrecând CEC Bank.
Radu explică în acest context desemnarea lui Gianfranco Bisagni, fost şef al sucursalei UniCredit din Hong Kong, ca vicepreşedinte executiv pe divizia de corporate banking a UniCredit Ţiriac Bank. De asemenea, Ciprian Păltineanu, cu experienţă la Credit Suisse sau UniCredit CAIB, a fost numit şef al recent înfiinţatei divizii de Financing&Advisory, specializată în finanţări structurate, sindicalizări, fonduri europene.
"Economia trece printr-o perioadă dificilă şi avem nevoie de o echipă de management puternică pentru a putea creşte businessul. Bisagni cunoaşte bine grupul, ceea ce este foarte important pentru un manager de corporate banking pentru a putea oferi clienţilor beneficiile lucrului cu un grup bancar internaţion