Cel mai bun lucru pe care l-ar putea face FRF pentru fotbalul românesc ar fi să desfiinţeze echipa naţională. O adunătură mai mare de incompetenţi şi de plafonati nu găseşti nici măcar în politică. Dacă marele căpitan al echipei naţionale, câştigător al Ligii Campionilor, ne împuie capul după fiecare înfrângere cu platitudini de genul "nu mai sunt echipe mici" şi "asta ne e valoarea" iar antrenorul naţionalei se văicareşte şi la finalul meciurilor amicale că a fost furat de arbitri, chiar nu mai e nimic de făcut.
Pentru noi, suporterii, echipa naţională de fotbal chiar a însemnat ceva. Unii au copilărit cu generaţia lui Dinu şi Dobrin de la Mexico 70, alţii cu generaţia lui Hagi şi Raducioiu. Îmi amintesc si acum cum au fost primiţi jucătorii echipei naţionale după World Cup 1994 pe aeroport: ca nişte eroi. Acum, ăştia care vin la naţională, nu o fac decât să vină într-o mică vacanţă, să mai se vadă cu atârnătorii de pe lângă naţională sau să mai fie văzuţi de câte vreo fufă prin tribune. Antrenorul? E nevinovat! Adică, l-am pus noi, suporterii, într-o poziţie pentru care nu are competenţele necesare? O demonstrează jocul, selecţia şi rezultatele echipei naţionale.
Incompetenţa se plăteşte. Adică, şefii Federaţiei vor să îi propună lui Lucescu jr. mărirea salariului, după un meci cu Franţa în care am contat în atac doar 10 minute iar mijlocaşii noştri îşi talonau adversarii cu un marcaj lălâi, admirându-le probabil echipamentul francezilor. Naţionala e praf şi are cu un punct mai mult decât Luxemburg. Ruşine! Daaaar... Antrenorul naţionalei va continua să îşi toarne în cap câte un kil de gel pe zi, federalii îi vor mări contractul lui Răzvan Lucescu, jucătorii se duc bine mersi la echipele de club iar impresarii îşi vor face jocurile la naţională necontenit. Obiectivul e cumva calificarea la Europene? Ne faceţi să râdem! Cel mai bine ar fi să nu mai