În 1989, la Buzău, în plină Revoluţie, patru militari s-au automutilat călcând pe minele pe care chiar ei le plantaseră împotriva „teroriştilor“. În oraşul de lângă pădurea Crâng, două unităţi militare, despărţite de un cimitir, s-au mitraliat crezând că teroriştii se ascund prin cavouri.
Citiţi şi:
Ceauşescu trebuia împuşcat la 23 august 1988
Armata Română a luptat împotriva teroriştilor cu toate mijloacele. La Buzău au fost minate câmpuri întregi. Între poveştile nefericite ale Revoluţiei din decembrie 1989 se înscriu şi accidentele a patru militari care au rămas fără picioare după ce au călcat pe minele pe care singuri le plantaseră. Cum rămâne un militar fără un picior? Este intoxicat cu zvonuri alarmiste, urmează panica, treaba făcută în spirit românesc - „merge şi aşa". Apoi vin oboseala şi neglijenţa. Urmează câteva întâmplări care pot părea comice, dacă n-ar fi tragice.
Eduard Muha, şeful serviciului Geniu în cadrul UM 01847 Buzău (unitate de paraşutişti), a primit ordin, în dimineaţa zilei de 23 decembrie, să realizeze un câmp de mine circular în zona UM 01910 Verneşti (la patru kilometri de Buzău), „pentru a nu pătrunde elemente teroriste în incintă". Ordinul venea de la Bucureşti, de la UM 02580, eşalonul superior. Ştefan Ionaşcu, comandantul UM 01910, declara în dosarul cazului că ordinul de minare a fost dat în 23 decembrie 1989 de către comandantul Aviaţiei Militare, generalul Iosif Rus, prin ofiţerul operativ Olaru.
Prin urmare, Muha a mers la Verneşti, unde a studiat terenul şi minele din dotarea unităţii respective. A constatat că minele nu sunt potrivite pentru acea zonă. A luat legătura cu Bucureştiul, cu UM 02580, de unde i s-a răspuns să se descurce cu ce are. Apoi a cerut un grup de militari, cărora le-a predat ABC-ul protecţiei muncii în materie de minat câmpuri şi s-au apucat de treabă.
„Du
