La 12 ani, Octavian Iosif face rugby din plăcere, la Dinamo. În pauza meciului Bucureşti - Leeds (6-10), bucureşteanul a câştigat un concurs de transformări. Puştiul a fost fascinat de fostul internaţional Alexandru Penciu, cel care i-a explicat cum se aşază balonul pe suport. Şi fratele lui Octavian, Alexandru, practică rugby-ul.
În ciuda vremii friguroase, de iarnă autentică, circa o mie de spectatori au asistat pe stadionul „Arcul de Triumf" la meciul Bucureşti - Leeds (6-10) din Challenge Cup. Iar în pauză, câţiva dintre ei s-au încumetat să participe la un concurs de transformări, care, spre surprinderea tuturor, a fost câştigat de Octavian Iosif.
În vârstă de 12 ani (este născut pe 31 mai 1997), bucureşteanul a reuşit lovitura perfectă, una care i-a adus drept premiu un tricou al naţionalei. În plus, el a primit un balon oval cu autograf din partea lui Alexandru Penciu, fostul mare fundaş al echipei României din anii ‘50.
„Nu-l cunoşteam, însă am fost fascinat de dumnealui. Mi-a arătat cum se aşază balonul pe suport. Mi-a spus că dacă îl pun înclinat îl pot lovi mai bine. M-am bucurat foarte tare că am reuşit", ne-a declarat Octavian, cel despre care Daniel Neaga, un alt mare internaţional de rugby, spune că "este serios, pasionat de ceea ce face".
„Rugby-ul îi face oameni puternici"
Mama tânărului, Aura Iosif, vorbeşte cu însufleţire despre pasiunea copiilor ei. Octavian are un frate mai mare, Alexandru, care este şi el rugbyst. „Nu vă este teamă că s-ar putea lovi?", iată întrebarea care îi frământă pe mulţi părinţi când aud de sportul cu balonul oval. Răspunsul doamnei Iosif este dezarmant: "Nu, pentru că rugby-ul îi ajută să-şi dovedească bărbăţia, să devină oameni puternici. Eu sunt o mamă care agreează ideea de sport. Am practicat şi eu handbalul. În plus, lor le place foarte mult acest sport".
Micile probleme nu lipsesc