Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Ovidiu Vîntu, traseul gestionarului din Roman care s-a vrut stăpânul României

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 21 aprilie 2011 · ·

Arestarea de ieri a lui Sorin Ovidiu Vîntu este un alt episod din viaţa tumultoasă a unui afacerist controversat: puşcărie, două divorţuri, o afacere cu peste 300.000 de păgubiţi.

Vorbeşte cu pauze între propoziţii şi pare că îşi alege cu atenţie cuvintele. Discursul său se vrea o combinaţie între sfaturile unui economist, povaţa unui bătrân înţelept şi cuvântarea unui corporatist. La două-trei fraze plantează câte o formulă reverenţioasă: "stimabile", "excelenţă". Pe apropiaţi îi alintă: "golănaş mic", "tati", "tinerelule". Cel puţine aşa reiese din stenogramele procurorilor.

Lui Sorin Ovidiu Vîntu nu-i place să vorbească despre perioada de dinainte de Revoluţie. "Îmi place să-mi amintesc doar că eram tânăr", le declara jurnaliştilor, într-un articol publicat de revista Capital. În ianuarie 2002, în prima apariţie televizată, la o spovedanie despre istoria Fondului Naţional de Investiţii, îi mărturisea jurnalistului Marius Tucă faptul că 22 decembrie 1989 l-a prins cu "un apartament de 4 camere, chirie, proaspăt văruit, 3 camere mobilate". Vîntu este tatăl a doi copii, o fată din prima căsnicie şi un băiat din cea de-a doua. Despre prima soţie nu se cunosc prea multe lucruri, doar că locuieşte în Bacău.

Liceul

SOV are 55 de ani şi s-a născut în Roman, judeţul Neamţ, într-un bloc din apropierea magazinului Gulliver, foarte popular în oraş. După moartea tatălui său biologic, mama sa, infirmieră la Spitalul Municipal, se căsătoreşte cu un alt bărbat. Despre tatăl vitreg, vecinii care l-au văzut copil pe Vântu spun că el e cel care l-a iniţiat în afaceri. SOV a absolvit Liceul "Roman Vodă" din oraş. A declarat că a început trei facultăţi, dar le-a abandonat pe toate trei. Toate erau cu profil umanist. Întrebat dacă l-a ajutat şcoala în afaceri, a spus că "decisiv, m-a învăţat să gândesc".

Puşcăria

La

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 49 minute
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 10 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum o ora
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 32 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 3 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum 2 ore
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°