Un bărbat în vârstă de 66 ani din localitatea vasluiană Obărşeni, care suferea de astm bronşic, a murit, duminică după-amiază, în urma unui stop cardio-respirator, după ce ambulanţa pe care familia acestuia o chemase a rămas împotmolită din cauza drumului neasfaltat.
Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui, bărbatul pentru care a fost făcută solicitarea de către familie la numărul de urgenţă 112 suferise o insuficienţă respiratorie acută.
Ambulanţa trimisă la intervenţie a rămas însă blocată la trei kilometri de sat, fără să mai poată înainta pentru a ajunge la pacient.
"În locul unde a rămas împotmolită autosanitara, în aproximativ zece minute a apărut o autospecială SMURD care tocmai preluase din Voineşti, un sat aflat în apropiere, un copil care se lovise la sanie. Maşina de ambulanţă a preluat băieţelul, iar autospeciala SMURD, cu tracţiune integrală, s-a reîntors în sat, cu medicul nostru. În momentul în care a ajuns la domiciliul pacientului, acesta se afla deja în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de echipajul medical, bărbatul nu a mai putut fi salvat", a declarat, duminică, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Potrivit sursei citate, bărbatul de 66 ani figura în evidenţele medicilor cu astm bronşic.
Un bărbat în vârstă de 66 ani din localitatea vasluiană Obărşeni, care suferea de astm bronşic, a murit, duminică după-amiază, în urma unui stop cardio-respirator, după ce ambulanţa pe care familia acestuia o chemase a rămas împotmolită din cauza drumului neasfaltat.
Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui, bărbatul pentru care a fost făcută solicitarea de către familie la numărul de urgenţă 112 suferise o insuficienţă respiratorie acută.
Ambulanţa trimisă la intervenţie a rămas însă blocată la trei kilometri de sat, fără să mai poată înainta pentru a ajunge l