Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deținerile înregistrate la Depozitarul Central depășesc 18,8 miliarde euro

Publicat in Capital, luni 7 februarie 2011 ·

Depozitarul Central, instituția care păstrează toate datele referitoare la deținerile de acțiuni ale investitorilor de la BVB, a anunțat că valoarea tuturor deținerilor de la finele anului trecut a ajuns la peste 18,8 miliarde euro, în creștere cu 8,5% față de 2009.

Valoarea totală a deținerilor de instrumente financiare pentru care Depozitarul Central este depozitarul emitentului la sfârșitul anului trecut se ridica la 80,28 miliarde lei (peste 18,8 miliarde euro).

Deținerile reprezentând acțiuni comune au valoarea de 78,7 miliarde lei, obligațiunile municipale 0,95 miliarde lei, obligațiunile corporative 420,7 milioane lei, iar unitățile de fond 73,6 milioane lei.

Investitorii nerezidenți au pondere de 45% în valoarea totală a deținerilor, în creștere cu 10% față de 2009 până la 36,42 miliarde lei. Austria se află pe prima poziția ca loc de proveniență a investitorilor, cu un total de 14,12 miliarde lei, urmată de Franța cu 5,4 miliarde lei și Olanda cu 4,08 miliarde lei. Clasamentul continuă cu Elveția cu 2,68 miliarde lei, Cipru cu 2,2 miliarde lei, SUA cu 2,14 miliarde lei, Luxemburg cu 1,18 miliarde lei, Anglia cu 1,11 miliarde lei, Cehia cu 685 milioane lei și Germania cu 411 milioane lei. Restul țărilor (cu 2,38 miliarde lei în total) au ponderi mai mici de 1% în total.

Numărul investitorilor rezidenți pe care Depozitarul Central îi are în evidență se ridică la 9,315 milioane, în timp ce investitorii nerezidenți înregistrați sunt în număr de 5.303. Dintre cei locali, 8.208 sunt persoane juridice, iar dintre cei străini 650 sunt juridice.

Cei mai mulți deținători nerezidenți dintre cele 96 de state prezente pe piața de capital provin din Germania (1.117 în total), SUA (637), Grecia (469), Canada (435), Ungaria (377), Italia (347), Austria (241), Franța (230), Cipru (144) și Israel (132).

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 41 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 38 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum o ora
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum 15 minute
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

HotNews acum 26 minute
​Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°