Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu a refuzat până şi eutanasierea câinilor bolnavi. Povestea unui risc ignorat de administraţia centrală

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

O analiză din 2009 arăta că 30% din câinii aflaţi în adăposturile Primăriei Capitalei sufereau de leptospiroză. Deşi legea 9/2008 permitea ca animalele bolnave să fie eutanasiate, măsura nu a fost aplicată, decât în număr foarte mic

Prezenţa maidanezilor pe străzi nu se traduce doar prin spaima de a fi muşcat, ci aceasta presupune un pericol mult mai mare: îmbolnăvirea. De-a lungul ultimilor ani, autorităţile sanitare nu au putut verifica decât centrele avizate, deci cele din subordinea primăriilor, chiar dacă grosul câinilor erau liberi, pe stradă sau în adăposturile ONG-urilor. Chiar şi aşa, rezultatele au arătat că o bună parte din câinii fără stăpân au o boală care se poate transmite şi la oameni: leptospiroză.

În cifre, potrivit analizelor făcute de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie – Cantacuzino, situaţia arată cam aşa: 30% din câini erau bolnavi de leptospiroză în 2009, iar circa 15% au fost găsiţi cu aceeaşi boală într-un alt raport întocmit de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti (ANSVSA), în perioada august 2011-ianuarie 2012.

Situaţia ar fi putut fi rezolvată uşor, dacă s-ar fi aplicat Legea 9/2008 care permitea eutanasierea animalelor bolnave. Deci administraţia locală ar fi putut recurge oricând la această măsură, în situaţia în care se impunea.

Pe masa Prefecturii

Mihai Atănăsoaei, fostul prefect al Bucureştiului, a declarat că i-a atras atenţia primarului Sorin Oprescu asupra acestui risc, însă edilul nu a întreprins nicio acţiune eficientă. „Dintr-un număr de 103 animale testate (n.r. – în adăposturi), 38% prezentau infecţie cu leptospiroză, o boală transmisibilă şi la om“, se arată într-un comunicat al Prefecturii Bucureşti, din 13 octombrie 2009.

Prefectul Capitalei de la acea vreme, Mihai Atănăsoaei, contrazicea soluţia ste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Uniunea Europeană anunţă un ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban în încercarea de a reduce fluxul de migranţi

Mediafax acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Liban. Uniunea Europeană speră că pachetul de ajutor va contribui la oprirea fluxului de migranţi către Europa.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°