Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATELIER/ Provizorat - (Festivalul International de Literatura, editia a II-a)

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 octombrie 2009 ·

Saptamana aceasta s-a desfasurat cea de-a doua editie a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti (FILB). Toti cei interesati de literatura au avut ocazia sa participe, intre 28 si 30 octombrie, incepind cu ora 18.00, la Clubul Taranului Roman din capitala, la lecturi publice si dezbateri cu scriitori importanti din Portugalia, Rusia, Germania, Irlanda, Bulgaria si Albania, dar si cu scriitori de marca din literatura romana, precum Gabriela Adamesteanu, Radu Aldulescu, Vasile Ernu, Filip Florian, Florin Iaru, Matei Florian, Razvan Petrescu, Radu Pavel Gheo sau Cecilia Stefanescu.

"Am cautat o titulatura acestei de-a doua editii a Festivalului, lucru care s-a dovedit imposibil de realizat pana in clipa in care Gabriela Adamesteanu avea sa ne dezvaluie cum se va intitula viitoarea sa carte: Provizorat. In acel moment ne-am dat seama ca nici nu se putea ceva mai potrivit incercarii noastre de a crea un eveniment international dedicat literaturii, care sa poarte amprenta orasului Bucuresti. Provizoratul inseamna criza, agonie, dar si nastere, interregn: cam asa sintem si noi, se pare ca reusim editia a doua, si ne gindim deja la a treia. Am vrut un eveniment unitar, dar se pare ca ne reuseste o schema bazata pe opozitii. Am inceput sa-l construim gandindu-ne doar la scriitorii tineri si foarte tineri, insa maturii s-au dovedit de multe ori mai jucausi si mai cooperanti. Si poate ca aceasta stare de provizorat este cea mai creativa si mai efervescenta faza din viata unui festival de literatura." (Bogdan-Alexandru Stanescu, unul dintre cei trei organizatori ai FILB - alaturi de Oana Boca si Vasile Ernu).

Formatul in care s-au desfasurat cele trei seri de festival a suferit modificari fata de anul trecut. Astfel, fiecare dintre autorii participanti a lecturat dintr-o carte recenta sau in curs de aparitie si a participat la un Ope

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 37 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 22 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°