Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania comemorează 75 de ani de la pogromul evreilor din Noaptea de Cristal

Publicat in Mediafax, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Germania comemorează, sâmbătă şi duminică, "Noaptea de Cristal", când a avut loc pogromul evreilor organizat de regimul hitlerist, în urmă cu 75 de ani, care a revelat lumii violenţa antisemită a acestuia.

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 şi pe tot parcursul zilei următoare, magazinele deţinute de evrei au fost jefuite în toată ţara, sinagogile au fost incendiate, iar 30.000 de persoane au fost arestate apoi deportate. Aceste violenţe au provocat 90 de morţi în rândul evreilor germani.

Naziştii au atribuit această explozie bruscă de violenţă unei reacţii spontane faţă de moartea diplomatului Ernst vom Rath, după ce a fost împuşcat de Herschel Grynszpan, un student evreu în vârstă de 17 ani care voia să îşi răzbune familia expulzată din Germania.

Dar revotele au fost în realitate organizate de regimul hitlerist.

Sâmbăta trecută, într-un mesaj video săptămânal, postat pe site-ul său de Internet, cancelarul Angela Merkel a calificat aceste evenimente drept "cel mai urât moment al istoriei germane", chiar dacă Holocaustul care a urmat a fost "un eveniment şi mai dramatic".

Ea le-a cerut germanilor să "dea dovadă de curaj civic pentru a nu fi tolerată nicio formă de antisemitism".

Germania găzduieşte în prezent a treia comunitate evreiască din Europa, după Franţa şi Marea Britanie, cu 200.000 de persoane.

Evreii erau în număr de 560.000 în Germania la sosirea la putere a lui Hitler în 1933. Dar, în 1950, doar 15.000 mai trăiau în ţară. Comunitatea a cunoscut o nouă revenire, după căderea Zidului Berlinului, Germania oferind posibilitatea evreilor din ţările fostei URSS să se instaleze pe teritoriul său.

Într-un interviu publicat sâmbătă, preşedintele Consiliului central al evreilor din Germania, Dieter Baumann, şi-a exprimat dorinţa unei "participări sincere şi emoţionante" a concetăţenilor său, subliniind că aces

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°