Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A venit Podul!

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 21 septembrie 2012 ·

După 13 ani de aşteptări, Calafatul intră pe harta Coridorului IV European a transportului de marfă şi călători. Podul Vidin-Calafat va fi inaugurat, cel mai probabil, pe 1 martie 2013. Între timp, municipalitatea lucrează la construirea unei centrale electrice care să cogenereze agent termic pentru oraş şi atragerea de investitori, având două variante pentru realizarea unui parc industrial.

Primăria Calafat a reluat proiectul construirii unei centrale electrice care să furnizeze prin cogenerare energie termică pentru oraş. Municipalitatea pune la dispoziţie un teren de opt hectare, pe care-l concesionează pentru 49 de ani viitorului investitor. Ultima ofertă vine din Serbia, unde grupul CPI din Belgrad, adus de un investitor italian, va încerca să colaboreze cu o bancă elveţiană pentru o investiţie într-o centrală cu o capacitate instalată de 80 MW. Potrivit site-ului companiei, CPI a fost fondată în 1969, ca departament al Institutului de Chimie, Tehnologie şi Metalurgie (IHTM) din Belgrad. Compania este specializată, printre altele, în petrochimie şi industria energetică, participând la construirea unor fabrici în Rusia, Libia, Algeria, Irak sau China. A doua ofertă provine din partea Green Energy Calafat, o societate deţinută de un cetăţean olandez ce controlează grupul Sequoia Capital. Oferta Green Energy se referă la o investiţie iniţială de 15 milioane de euro.

„Discutăm cu ambele părţi, să vedem care sunt condiţiile oferite pentru oraş. Din câte am înţeles, afacerea constă în producerea de energie electrică şi livrarea ei în sistemul naţional. În cogenerare însă, centrala va produce şi energie termică pentru oraş“, ne-a precizat primarul Mircea Guţă. Din cauza costurilor mari de producţie, vechea centrală termică a oraşului Calafat a dat faliment, iar instalaţiile au fost vândute ca fier vechi de cel care a cumpărat activele.

Două parcur

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 28 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 46 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Oficial: Președintele Iranului a murit în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 28 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 25 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°