Ion Diaconescu a acordat un interviu pentru evz.ro chiar în ziua în care a împlinit 94 de ani, în data de 25 august. Fostul lider al PNŢCD a vorbit despre timpul său liber, despre prieteni şi copilărie.
Ion Diaconescu a fost sunat de ziua sa de rude, dar şi de un politician, Ciuhandu, primarul Timişoarei, însă cei de la evz.ro scriu că "printre rude, prieteni, tovarăşi politici şi ziarişti, Ion Diaconescu, la 94 de ani, este mai singur decât la "izolare", în temniţele comuniste."
Ce program aveţi acum? Câte ore dormiţi noaptea?
Programul meu? Mă uit la televizor. Dorm ce n-am dormit toată viaţa mea. Adorm uitându-mă. Nu mai pot nici citi, nu mai văd bine. Nu mai pot nici auzi bine. De-aia spun că sunt expirat.
La televizor la ce vă uitaţi?
Mă atrag probleme din astea politice. Şi sportive, mă uit la meciuri de fotbal...
Cu ce echipă ţineţi?
Cu nici una, mă uit la spectacol.
Prieteni de vârsta dumneavoastră aveţi?
Mai sunt la partid... E Gabi Ţepelea. El e cu un an mai mare ca mine. În general, mai sunt la partid, dar toţi sunt din generaţii mai tinere. Din generaţia noastră e, cu totul excepţional, câte unul rămas. Deci eu nu mai am nici o putere. Nici credibilitate nu mai poţi avea... Oamenii nu te cunosc...
Pe dumneavoastră vă mai cunosc oamenii...
Mă mai cunosc... Dar care? Tot ăştia din generaţia mea. Tineretul nu mă mai cunoaşte.
Din casă ieşiţi?
Ies numai condus. Am şi un baston şi merg numai puţin în jurul blocului, că picioarele nu mă mai ajută, nici plămânii. După ce am făcut două tururi, nu mai pot, obosesc, suflu greu. Şi cu dumneavoastră, dacă chestia asta (interviul – n.r.) mai continuă, încep să gâfâi.
Cu Corneliu Coposu şi cu ceilalţi tovarăşi vă întâlneaţi pe ascuns?
Cu Coposu, prin faptul că am fost un an în Bărăgan cu el, domiciliu forţat, şi atunci ne-am