Acu’ patru ani sub curcubeul oficial din Piata Palatului domnul Bush a afirmat ca micuta Romanie ar trebui sa devina un soi de punte peste care marele urs de la Rasarit sa calce cu drag pentru a se imbratisa cu unchiul Sam.

Nici in visele sale cele mai fierbinti nu-si inchipuise presedintele Ion Iliescu un asemenea pod de flori, construit sub obladuirea americaneasca intre Moscova si Bucuresti.

Noi care n-am fost in stare sa intretinem podetul de musetel de peste Prut eram, carevasazica, imbiati de fermierul texan sa invatam pentru a doua oara limba rusa cintind in cadrul unei constructii politice mirobolante, pentru care nu avem cu siguranta, nici vocatie, nici chef si nici organ caci

mitologicul Ivan cocotat pe divan e greu de extras din memoria selectiva a francofonului mioritic.

Asa ca nici macar papasa Iliescu n-a catadicsit sa mai gavareasca vreodata despre nastrusnica punte de legatura a domnului Bush, care avea chichirezul ei in cadrul noii Europe.

Mai mult decit atit, traind cu complexul serilor dulci de la Moscova, presedintele Romaniei capitaliste, ca sa demonstreze ca nici usturoi n-a mincat nici gura nu ii miroase, a aprobat tacit prin ’91-’92 sistarea oricaror legaturi, chiar si comerciale, cu Kremlinul.

Datorita unor prostesti complexe de superioritate ideologica si talentului nostru de a ne da singuri suturi in fund, am disparut pur si simplu din cea mai ingaduitoare si mai la indemina piata de desfacere din rasaritul Europei, locul tomatelor romanesti, al purceilor congelati de la Comtim si al

trascaului nostru national luindu-l de graba, pe tarabele rusesti, rosiile olandeze, godacii nemtesti si „ordinerul" frantuzesc.

Prieten cu englezul Tony, cu germanul Helmuth, cu francezul Jacques si cu americanul Georgica, marele lider zonal Emil Constantinescu, desi n