Arheologii au facut o descoperire fara precedent in orasul Orvieto din Italia, unde au gasit doua piramide subterane. Potrivit cercetatorilor, ineditele constructii apartin civilizatiei etrusce si dateaza din secolul al V-lea i.Hr.
Prima piramida etrusca descoperita a fost amplasata sub o crama, precizeaza echipa de arheologi americani si italieni, potrivit Discovery News.
"In sectiunea de sus, care a fost modificata in timpurile moderne si folosita ca o crama de vinuri, am observat o serie de trepte antice sculptate in perete. Ele au apartinut in mod evident unei constructii etrusce", a spus David George, arheolog de la Universitatea Saint Anselm din New Hampshire, Statele Unite.
Peretii pesterii au avut o forma conica, specifica structurii piramidale. In mod curios, o serie de tuneluri ale constructiei etrusce s-au daramat sub crama, fiind posibila existenta unor structuri ascunse, nedescoperite pana acum.
Dupa ce arheologii au efectuat sapaturi in podeaua realizata in secolul al XX-lea s-a ajuns la un etaj medieval. Imediat sub acest nivel, au gasit artefacte, precum ceramica din secolele al V-lea si al VI-lea i.Hr.
La nivelul cel mai de jos la care s-a ajuns cu sapaturile "s-a gasit un tunel care ajunge intr-o alta structura piramidala, ce dateaza din secolul al V-lea i.Hr. si care se adauga la misterul descoperirii", a spus David George.
Civilizatia etrusca a fost mult timp considerata ca fiind una dintre cele mai mari enigme ale antichitatii. Etruscii au avut o perioada de inflorire in jurul anului 900 i.Hr. in regiunea Etruria (o zona centrala din Italia, unde in prezent se intind Toscana, Lazio, Emilia-Romagna si Umbria) si au dominat zona timp de cinci secole.
Piramidele subterane de la Orvieto ar putea oferi o perspectiva unica asupra acestei vechi civilizatii. "Pesterile au