… aseara, presedintele Obama si-a indeplinit datoria constitutionala (Articolul II, sectiunea 3) de a informa Congresul si, implicit, poporul american despre “starea natiunii” (“state of the union”). Aceste interventii anuale sunt – surprinzator, considerand dezinteresul americanului “statistic” pentru politica – nu doar intens mediatizate ci si populare. Asemanarea cu popularitatea de care se bucura discursul Reginei Angliei (Speech from the Throne), tinut de obicei la inaugurarea unui nou cabinet nu se opreste aici (de altfel, aceasta asemanare a constituit si motivul pentru care Thomas Jefferson a preferat sa-si indeplineasca obilgatia constitutionala trimitand Congresului o scrisoare). Ambele ceremonii sunt atent orchestrate, se bazeaza pe o invitatie formala, etc. Procedural si simbolic vorbind, diferenta fundamentala dintre cele doua discursuri e reprezentata de locatie. Daca, in cazul parlamentului britanic, reprezentantii camerei inferioare sunt invitati sa li se alature lorzilor pentru discurs, in cazul SUA, discursul in fata celor doua camere reunite, i.e., Congresului, are loc in Camera inferioara (a Reprezentantilor).
[Nota: Discursul prezidential nu este despre "starea natiunii", ci despre "starea Uniunii". Ceea ce pentru un european pare putintel deplasat, pentru un american e perfect normal. In fapt, problema uniunii intre state a fost (este?) mai importanta decat formarea unei natiuni. Prioritatile sunt usurel diferite peste ocean.]
Cateva observatii, pe fuga, “la cald”, lipsite de pretentii:
- Spre deosebire anul trecut, sub conducerea lui Nancy Pelossi, congressman-ii n-au mai fost nevoiti sa sara de pe scaune pentru a aplauda la fiecare minut – cel putin jenant pentru cineva care isi mai aminteste discursurile lui Ceausescu in fata Marii Adunari Nationale. Joe Biden e mai lenes sau mai greu de impresionat. Chiar daca aplauda can
