Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza datoriilor din zona euro ia o întorsătură periculoasă, prin extinderea în Italia - analişti

Publicat in Romania Libera, marți 12 iulie 2011 ·

Criza datoriilor din zona euro a luat o întorsătură periculoasă, ameninţând Italia, a treia economie din regiune, care este prea mare pentru a fi salvată cu instrumentele financiare de care dispune în prezent Uniunea Europeană, comentează Reuters, citat de Mediafax.

Cu cât este amânată o decizie privind Grecia, cu atât este mai mare riscul ca evenimentele să scape de sub control în această ţară, sau pe pieţele de capital, ceea ce va impune măsuri radicale şi dificile din punct de vedere politic, pentru a păstra unitatea zonei euro.

Alternativele ar fi o uniune fiscală mai strânsă sau o posibilă destrămare a zonei euro.

Soluţiile propuse de Germania, cum ar fi emiterea unor obligaţiuni comune ale zonei euro şi un posibil schimb de obligaţiuni ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei cu aceste noi instrumente vor reveni în discuţie, cu un nou sentiment al urgenţei.

"Continuăm să credem că statele mai puternice din Europa le vor susţine financiar pe cele periferice, pentru că în caz contrar costurile ar fi duble", se arată într-o notă a analiştilor băncii Credit Susse.

Miniştrii de Finanţe din zona euro, divizaţi în privinţa implicării investitorilor privaţi în al doilea plan de salvare a Greciei, nu au reuşit luni noaptea să ia o decizie.

Oficialii au acceptat în schimb, pentru prima oară, posibilitatea unei anumite forme de default (faliment) al Greciei, în pofida avertismentelor Băncii Centrale Europene privind riscurile implicate.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat că Fondul şi liderii europeni nu sunt încă pregătiţi să înceapă discuţiile despre al doilea program pentru Grecia.

Italia a fost afectată atât de instabilitatea politică internă, cât şi de speculaţiile financiare legate de posibila destrămare a zonei euro, au arătat analiştii Credit Suisse.

Investitorii au început să lichideze plasament

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 3 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum o ora
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 13 minute
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum o ora
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

News.ro acum 19 minute
Irina Begu, locul 127 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Begu a învins-o în runda inaugurală pe Julia Riera (Argentina, 115 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 6-2. În turul do

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 9 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 3 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 5 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 3 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 4 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°