Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De unde pleacă dezarticularea materială, administrativă şi morală a sistemului de sănătate al României

Publicat in Ziarul Financiar, joi 12 decembrie 2013 ·

Cazul spitalului de la Ploieşti, unde un strigăt de disperare al medicului Dan Oprea a reuşit în cele din urmă să trezească din letargie întregul sistem public de sănătate, este ilustrativ pentru starea de dezarticulare materială, administrativă şi morală a acestuia.

Noutatea este că, în acest caz, pentru prima dată iese la rampă un medic, pentru că ţipetele de disperare au venit până acum de la pacienţi.

Medicii români nu vorbesc fie pentru că le convine acest sistem – cazul şefilor de secţii, al chirurgilor şi al ginecologilor care pleacă cu sarsanaua plină de mii de euro în fiecare lună, sau sute de mii de euro aşa cum s-a dovedit în cazul ortopedului anchetat de la Iaşi - fie pentru că poziţiile lor în sistem depind de o semnătură a şefilor de secţii sau a directorilor de spital numiţi politic.

Dezarticularea materială, care este de fapt expresia dezarticulării administrative, este ceea ce l-a dus la disperare pe doctorul de la Ploieşti. Cu toate că an de an finanţările pentru spitale cresc - 5,5 miliarde de euro are Casa de Sănătate buget în 2013, faţă de 5 mld. în 2012 şi 3,6 mld. euro în 2009 – în spitale nu există mănuşi chirurgicale, nu există instrumente pentru doctori şi medicamente pentru pacienţi. Este ceea ce afirmă doctorul de la Ploieşti şi ceea ce văd zi de zi pacienţii din România care sunt trimişi acasă sau la farmacii după pijamale, medicamente sau chiar instrumentar medical.

În condiţiile în care finanţarea creşte an de an, este evident că dezarticularea materială este rezultatul dezarticulării administrative, de management. Adică: spitalele din România au devenit - ca urmare a înfiinţării Casei de Sănătate şi ulterior a descentralizării - instituţii autocefalice. Odată numiţi în funcţii, prin apartenenţa la haita politică care preia scaunele ciclic, directorii de spital nu mai dau socoteală în faţa nimănui. Mecanism

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 25 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 54 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 23 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 47 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°