Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aceeaşi piesă, alţi regizori!

Publicat in Adevarul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Richard Schechner şi George Wolfe au pus în scenă „Mutter Courage“, de Bertolt Brecht .

De ieri: Richard Schechner

Eseist, regizor şi profesor la Departamentul de Performance Studies din cadrul Tisch School of the Arts, din New York, Richard Schechner este cel care a revoluţionat teatrul american în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi de numele lui se leagă conceptul de performance.

Schechner a pledat pentru o nouă paradigmă teatrală (una pliată pe o abordare antropologică) şi a marcat teatrul american al anilor ‘60-‘70 prin montările unor tragedii antice şi ale unor texte ca „Faust", „Hamlet" sau „Trei Surori". „De ce grecii antici? Pentru că în tragediile greceşti, inconştientul e atât de conştient.

E ca şi cum ţi-ai pune în scenă visele, dar nu într-un mod suprarealist. Dorinţă ascunsă, răzbunare, sexualitate şi violenţă în familie... Dorinţele secrete ale subconştientului şi inconştientului sunt expuse în public. Toate măştile cad", spunea Richard Schechner într-un dialog cu Saviana Stănescu.

De azi: George Wolfe

Câştigător a două premii Tony, dramaturgul, producătorul şi regizorul George Wolfe este unul dintre cei mai activi oameni de teatru americani. Ca director al Jospeh Papp Public Theater, George Wolfe a încercat să faciliteze accesul la spectacole unui public mai larg, militând astfel pentru un teatru al diversităţii, deschis tuturor categoriilor sociale.

Pentru Wolfe, teatrul este o armă politică şi socială, iar scena este înainte de toate un spaţiu de propagandă şi de susţinere a drepturilor minorităţilor rasiale, etnice şi sexuale. Unul dintre spectacolele de referinţă în acest sens este „Angels in America", de Tony Kushner, spectacol realizat de Wolfe în 1993, pe Broadway.

După ce în 1990 a montat piesa lui Brecht, „Cercul de cretă caucazian", în 2006 a pus în scenă „Mutter Courage", la Delacorte Thea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°