Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbători fără casă pentru românii sinistraţi

Publicat in Adevarul, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Conaţionalii afectaţi de cutremur locuiesc în hoteluri, apartamente sau în baze militare.Seismul de 6,1 Richter care a lovit acum opt luni regiunea italiană Abruzzo a lăsat fără case mii de locuitori, câteva sute fiind români. Unii dintre ei locuiesc încă în condiţii improprii.

O parte dintre românii sinistraţi din zona Aquila îşi vor petrece Sărbătorile de iarnă într-o cameră de hotel, alţii în compania bătrânilor pe care îi îngrijesc, iar unii într-o casă nouă. Dacă în aprilie 2009, autorităţile italiene aveau îndreptată toată atenţia asupra sinistraţilor, de Sărbători, aceştia sunt uitaţi.

Protecţia Civilă le-a oferit un cozonac, o halviţă şi o sticlă de şampanie, în loc de alimente.

Numărul iniţial al sinistraţilor români din zonă a fost de aproximativ 500, însă nu se ştie câţi dintre ei se mai află încă în zona tragediei. Unii au părăsit definitiv regiunea, iar alţii s-au întors în ţară. În prezent, se presupune că în localităţile afectate ar fi prezenţi cel mult 350 de conaţionali.

Anul Nou într-o cameră de hotel dezolantă

Braşoveanca Maria Căprariu locuieşte cu soţul ei italian, Mario, de patru luni, într-o cameră de hotel. De Crăciun nu are ce să pregătească, deoarece „nici măcar să spălăm şi să uscăm o rufă nu putem aici". Pentru mesele de prânz şi cină, cele 30 de familii din hotelul Castello trebuie să meargă la doi kilometri distanţă. „Dormim fără să mâncăm de multe ori, deoarece plouă, e foarte frig şi nu avem cum să mai ieşim seara".

De Crăciun vor primi „ca în orice zi, aceeaşi mâncare de prânz şi aceeaşi cină". „Aş fi dorit să mergem să facem Sărbătorile în România, dar au spus că ne cheamă să ne dea casă şi dacă nu suntem aici o pierdem. Până acum însă, nu ne-a spus şi nu ne-a dat nimeni nimic", povesteşte plângând Maria.

Cei doi trăiesc din pensia de 700 de euro a italianului. Înainte de cutremur, românca luc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 46 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°