Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Morţi şi dileme deontologice

Publicat in Adevarul, marți 7 februarie 2006 ·

Chiar dacă în ultimele 24 de ore nu s-au mai incendiat oficiile diplomatice de la Damasc şi Beirut, "războiul caricaturilor" continuă să-şi facă cu putere simţite efectele. La Surabaya, al Chiar dacă în ultimele 24 de ore nu s-au mai incendiat oficiile diplomatice de la Damasc şi Beirut, "războiul caricaturilor" continuă să-şi facă cu putere simţite efectele. La Surabaya, al doilea oraş ca mărime al Indoneziei, mulţimea a aruncat cu pietre şi a spart geamurile consulatului danez, fără ca poliţia să schiţeze vreun gest de împotrivire. Ambasada Austriei (ţară care asigură în prezent preşedinţia UE) la Teheran a fost şi ea obiectul unor manifestaţii ostile. Demonstraţii, de data aceasta paşnice, fără să se fi înregistrat vreun incident, s-au desfăşurat - paradoxal - chiar şi în faţa Ambasadei Danemarcei la Tel Aviv, participanţii făcând parte din rândurile arabilor israelieni. În schimb, în oraşul Mihtarlam, din Afganistan, manifestaţiile au îmbrăcat forme violente: unul dintre demonstranţi a deschis focul împotriva poliţiştilor şi aceştia au ripostat ucigându-l pe loc. Totuşi, până acum, violenţele din ultimele zile s-au soldat, din fericire, cu un număr redus de victime, deşi distrugerile au fost masive. Demisia ministrului de interne al Libanului Un alt soi de victimă este ministrul de interne al Libanului, Hassan Sabeh, care şi-a dat demisia în urma incidentelor grave de duminică de la Beirut. El a declarat că lucrurile au scăpat de sub control când elementele turbulente infiltrate printre demonstranţi au spart barierele ridicate de poliţişti. "Singura mea opţiune era să dau ordinul de deschidere a focului, dar nu mi-am putut lua răspunderea ca libanezii să fie ucişi de către libanezi", a spus el. Actele de violenţă au fost condamnate de liderii politici din întreaga ţară, unii dintre ei acuzând Siria că s-a aflat în spatele acestor acte, pentru a submina ordin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 29 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 25 minute
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 43 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum o ora
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 58 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°