Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa de mărfuri industriale este tot mai goală, tarabagiii au ajuns în pragul falimentului şi renunţă la mica lor afacere

Publicat in Adevarul, miercuri 20 aprilie 2011 ·

Scăderea puterii de cumpărare a buzoienilor îi afectează zdravăn pe comercianţii din piaţa de mărfuri industriale. Vânzările sunt atât de scăzute încât nici nu scot banii cu care să-şi achite dările către stat şi să-şi plătească chiriile. Aceştia nu au mai trecut pe la casierie de câteva luni.

Criza din buzunarele buzoienilor se simte şi în piaţă. Comercianţii se plâng că vânzările scad pe zi ce trece, iar profitul lor este aproape zero. Mulţi dintre aceştia vând în piaţă de-o viaţă, iar acum le este greu să renunţe la tarabe pentru a începe o nouă afacere sau să îşi găsească un alt loc de muncă.

„Eu am tarabă aici în piaţa de mărfuri industriale de 16 ani. La început mergea bine, nu încât să ne îmbogăţim, dar ne duceam traiul de zi cu zi. De vreo cinci ani vânzările au început să scadă treptat, iar acum nu mai vindem nici cât să achităm chiriile pentru tarabe", ne-a spus Viorica Ştirbu, o comerciantă de 50 de ani.

Marfă nevândută

Acum, mulţi dintre vânzători se tem să mai aducă marfă nouă multă pentru că de multe ori ajung să rămână cu ea pe stoc din lipsă de clienţi. „Vreau să vă spun că am marfă adusă din toamnă, când am crezut că vom avea vânzări la început de an şcolar, dar am rămas cu ele pe stoc. Clienţii vor să negociem şi ajung uneori să vând marfa la preţul cu care eu am cumpărat-o şi nu mă aleg cu nimic", a adăugat comercianta.

Restanţe la chirii

Vânzările mici din piaţă se simt şi în încasările societăţii „Pieţe, Târguri şi Oboare", care trimite zeci de somaţii comercianţilor să vină să îşi achite chiriile la tarabe. „Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent. În anii trecuţi, vânzătorii mai acumulau restanţe de câteo lună, dar acum avem chirii neîncasate şi pe trei-patru luni. Le-am trimis somaţii, am vorbit cu ei, dar ne spun că nu au bani şi nu au cu ce plăti", ne-a declarat Cornel Diaconiţă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 37 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 45 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 25 minute
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care ar putea fi de asemenea un prile

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 5 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°