Articolul meu de azi nu e nici despre Roşia Montană, nici despre cîinii maidanezi. E despre un tînăr scriitor. Se numeşte Andrei Velea, e din Galaţi şi l-am cunoscut cu vreo doi ani în urmă, la un concurs literar din Bucovina.
Acum vrea să publice o carte de proză scurtă şi, contînd pe amabilitatea mea, mi-a trimis prin e-mail proiectul lui, ca să-i spun ce părere am. Am ezitat mult timp înainte de a-i scrie, fiindcă nu prea ştiam ce. Tot căutînd o formulă de răspuns, mi-am amintit de nostimada pusă cîndva în circulaţie de poetul Mihai Ursachi. I s-a solicitat o listă de zece recomandări pentru un tînăr care bate la porţile gloriei literare. Prima recomandare a maestrului a fost: lasă-te de scris. A doua recomandare a fost, de asemenea: lasă-te de scris. A treia, a patra şi aşa mai departe, a opta, a noua recomandare, la fel: lasă-te de scris. Numai a zecea recomandare, şi ultima, suna oarecum diferit: tot mai scrii? dacă-i aşa, dă-i înainte!
Vreau să spun că, ori de cîte ori mi se cere părerea în legătură cu vreun tînăr sau o tînără care pare că ar avea talent literar şi aşteaptă un sfat sau o încurajare de la un scriitor cu experienţă, cum se presupune că aş fi eu, am o strîngere de inimă. Ce să-i spun? Mă aflu în faţa unui destin pe care s-ar putea să-l deturnez de la traseul lui firesc. Mai cu seamă în zilele noastre, în plină epocă a internetului, opţiunea pentru o carieră de scriitor sau de artist este cît se poate de riscantă. Nu ştii de fapt ce se va alege în cele din urmă din tînărul acela, ce va alege viaţa. Fiindcă, s-a spus şi asta, tinereţea este ea însăşi un talent. Întrebarea e dacă va mai rămîne talentul după ce tinereţea va trece. Dacă tînărul sau tînăra de şaptesprezece sau douăzeci de ani va continua să scrie - şi mai ales să citească, fiindcă un bun scriitor e, înainte de toate, un bun cititor! - şi la treizeci sau patruzeci sau cinciz
