Dupa ingramadeala de filme cu actori cunoscuti, cu fel si fel de premii sau cu succes de public difuzate in perioada sarbatorilor de iarna, televiziunile romanesti au inceput sa slabeasca pasul. Ceea ce nu trebuie inteles drept lipsa cu desavirsire a filmelor bune de (re)vazut. TVR 1, spre exemplu, chiar a reusit sa faca niste surprize placute, programind, la distanta de doua duminici, Pulp Fiction si Pacientul englez, amindoua incarcate de nominalizari la sau premii Oscar. Despre asocierea TVR 1 – Pulp Fiction, mai nimic de zis, decit ca este imbucuratoare (pentru postul de televiziune) si in spiritul filmului (prin imprevizibilitatea ei). Despre pelicula, din 1994, cind a fost realizata, si pina acum, se tot vorbeste. In genere, de bine: o data, pentru ca a reciclat ingenios procedee tinind indeobste de asa-numita junk culture; a doua oara, pentru ca l-a relansat pe John Travolta in mod eficient (cel putin pina la recentul, colosalul esec al acestuia cu Battlefield Earth); a treia oara, pentru ca l-a scos la lumina cu adevarat pe Quentin Tarantino care, e drept, a scapat Oscarul pentru cel mai bun regizor, dar a fost desemnat intr-un sondaj realizat de Sunday Times in aprilie 1995 al saptelea regizor al tuturor timpurilor, inaintea lui Martin Scorsese, Orson Wells si Stanley Kubrick. Reusita este tocmai pe potriva lui Tarantino si a declaratiei sale, conform careia metoda pe care o aplica in cinematografie este de a fura cite o idee de la fiecare film facut vreodata.
Fara a incerca vreo comparatie intre Pulp Fiction si Pacientul englez, cel de-al doilea face figura de film bine pus la punct, insa cuminte. El ramine controversabil prin adaptarea facuta de Anthony Minghella, de altfel si regizor al filmului, dupa Michael Ondaatje. Si impresionant, prin calitatea metaforelor vizuale, pe de o parte, a jocului actorilor – Ralph Fiennes, Julliette Binoche,