Toţi cei care diruguiesc domeniul sănătăţii în Republica Moldova, de la diferite niveluri, cunosc până în cele mai mici detalii ce se întâmplă în acest sistem. Se ştie foarte bine unde şi cât se plăteşte la negru pentru intervenţii chirurgicale şi diferite alte servicii medicale. Se cunosc „tarifele“, se ştie cât şi unde ajunge.
Toţi – şi cei care au fost la cârma Sănătăţii, şi cei care sunt – ştiu foarte bine cum circulă banii la negru în sistem. Nimeni însă nu încearcă să schimbe ceva, la modul real, nu prin declaraţii. De ce? Putem doar să presupunem.
Ca şi în alte domenii, şi în cel al sănătăţii funcţionează acelaşi mecanism bine pus la punct, care lucrează „fără rabat“ de ani de zile. Iar sumele ce se învârt în această maşinărie sunt enorme. Resurse financiare care, dacă ar fi direcţionate, în mod oficial, către Ocrotirea Sănătăţii, ar schimba multe lucruri în bine. Cred că fiecare dintre noi a avut treabă cel puţin odată cu acest sistem - fie că el însuşi a ajuns pe patul de spital, fie că o persoană apropiată a avut nevoie de internare.
Odată ajuns într-o instituţie medicală nu poţi să nu vezi hâdoşenia sistemului. E adevărat, nu toţi medicii cer în mod direct bani de la pacienţi, dar majoritatea iau atunci când li se dau. Pentru unii, a pretinde plăţi neoficiale a devenit un lucru absolut firesc, iar ceilalţi, care nu cer, le acceptă totuşi dacă li se oferă, fiind nevoiţi, într-un fel, s-o facă.
Trebuie să-şi întreţină familiile, iar salariile oficiale nu acoperă nici măcar strictul necesar pentru hrană. Mai este şi cetăţeanul care, îngrijorat de sănătatea sa ori a aproapelui său, vrea să se asigure că medicul îşi va face bine lucrul şi caută neapărat să-l mulţumească cu ceva. Iar apoi tot el blamează corupţia din medicină.
Odată internat în spital, încep să-ţi vină „informaţiile utile“.
Nici nu trebuie să cauţi prea mult.
