Principalul suspect de omorul de la Ceadîr-Lunga este căutat de poliţie şi pentru că ar fi dat o spargere de un milion şi jumătate de dolari. Banii au fost sustraşi chiar din sediul filialei Unibank, de unde şi consilierul local ucis, Serghei Ganev, a extras 200 de mii de dolari înainte de moarte, anunţă Jurnal TV.
Potrivit Jurnal TV, suspectul este Alexandru Ghenov, în vârstă de 33 de ani, şef al filialei Unibank de la Ceadîr Lunga. Surse din cadrul Ministerului de Interne spun că bancherul şi-a luat familia şi a fugit în Ucraina luni noaptea, în jurul orei 1:00. Se presupune că aceştia au luat cu ei euro, dolari, lei şi hrivne ucraineşti, echivalentul a un milion şi jumătate de dolari, bani ce ar fi aparţinut instituţiei financiare.
Solicitat de Jurnal TV să comenteze situaţia, preşedintele Unibank, Dumitru Ţugulschi, a ridicat din umeri.
Experţii financiari spun că nu de mult timp nu au mai auzit despre un asemenea caz, când angajatul băncii lasă fără o asemenea sumă instituţia financiară.
Unibank se situează aproximativ la mijlocul clasamentului de eficienţă pentru băncile comerciale din Republica Moldova.
În prezent proprietar al băncii Unibank este grupul investiţional austriac VIENNA CAPITAL PARTNERS UNTERNEHMENSBERATUNGS AG., firmă care ar avea legături strânse cu unul acţionari gigantului rus petrolier Lukoil.