În româneşte Caţa, în ungureşte Kaca. O comună pitită între dealurile de la hotarul Braşovului cu Harghita, numărând vreo 2500 de suflete, grupate în cele cinci sate care o alcătuiesc: Caţa, Drăuşeni, Ioneşti, Paloş şi Beia. Mai bine de jumătate dintre locuitori sunt ţigani, aproape 600 sunt unguri, iar restul, în jur de 500, sunt români. Dacă n-ar fi biserica evanghelică fortificată ce te întâmpină maiestuoasă nu departe de intrarea în localitate, nici nu ţi-ar trece prin gând că, de fapt, te afli în străvechiul Katzendorf, una dintre cele mai vechi aşezări săseşti din Transilvania, întemeiată pe la începutul veacului al XIII-lea de câteva familii de colonişti germani veniţi din zona Moselei.

Ultima săsoaică din "Satul pisicilor"

În traducere, Katzendorf înseamnă Satul pisicilor. E numele aşezării de obârşie a coloniştilor stabiliţi aici acum mai bine de opt secole, pe care l-au "transferat", după obicei, şi noului "dorf" întemeiat pe meleagurile Transilvaniei.

"Nu ştiu dacă strămoşii noştri şi-au adus cu ei şi pisicile, când au venit, sau le-au găsit pe-aici, dar e sigur că de la ele se trage numele de Caţa. Timp de sute de ani a fost satul cu cele mai multe pisici din zona asta, oricât ai fi căutat nu găseai nici urmă de şoarece sau şobolan, nici în hambare şi grajduri, nici pe câmpuri. Mai sunt destule şi acum, dar nu ca pe vremuri, când nu era gospodărie fără cel puţin 5-6 pisici".

Până spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, saşii reprezentau mai bine de două treimi din populaţia comunei: cam câte o mie în Caţa şi Drăuşeni şi vreo 400 în Beia, în timp ce românii, vreo 1300 de suflete, erau "grupaţi" în Paloş, iar ungurii, ca la 300, în Ioneşti. "Ţigani nu erau pe-atunci mai mulţi de 50-60, au venit masiv după plecarea saşilor, iar acum sunt majoritari". Asta în timp ce saşii pot fi număraţi pe degete: doi în Caţa, patru î