Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuliu Winkler se întâlneşte cu oamenii de afaceri braşoveni

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 23 ianuarie 2009 ·

Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), fostul ministru al Comerţului, va participa, pe 29 ianuarie, la o întâlnire cu oamenii de afaceri braşoveni, aceasta urmând să aibă loc la Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov.

Scopul vizitei lui Winkler este de a prezenta oamenilor de afaceri din Braşov pachetul de măsuri al Parlamentului European în vederea revigorării economice a UE şi ţărilor membre, pachet care pune accentul pe mijloacele de susţinere a activităţii economice a IMM-urilor. În concepţia programului Parlamentului European, IMM-urile constituie cel mai important factor în limitarea efectelor crizei economice şi mijlocul prioritar al ieşirii din criză. Se vor prezenta direcţiile şi programele anti-criză şi modalităţile de accesare prin proiecte a fondurilor destinate IMM-urilor.

Va fi, de asemenea, prezentată Legea susţinerii activităţii IMM-urilor, denumită SBA (Small Business Act), care reglementează o serie de măsuri precum: îmbunătăţirea condiţiilor de accesare de credite de către IMM-uri, simplificarea procedurilor de accesare a creditelor guvernamentale, acceptarea şi introducerea statutului de „societate privată europeană“ pentru IMM-urile din ţările membre ale Uniuniii, reglementarea respectării termenelor de plată etc., toate fiind măsuri care au ca scop asigurarea creşterii competitivităţii IMM-urilor şi implicit întărirea poziţiei lor de piaţă. Winkler va vorbi despre SME Union (Uniunea IMM-urilor din Europa) şi SME Circle (Cercul de Susţinere a IMM-urilor), asociaţii create cu scop de lobby pentru susţinerea exclusivă a intereselor IMM-urilor din UE în Parlamentul European. Eurodeputatul Iuliu Winkler, membru al fracţiunii PP European din Parlament, este fost ministru al Comerţului în Guvernul Tăriceanu şi un excelent cunoscător al problemelor economice din UE, fiind preocupat în mod deosebit de soarta întreprinderilor mici şi mi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 38 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 22 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum 40 minute
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum o ora
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°