Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul se prăgăteşte să dea ochii cu FMI

Publicat in Jurnalul, luni 14 ianuarie 2013 ·

Liviu Voinea speră ca în prima săptămână a misiunii cu Fondul Monetar să fie încheiate discuţiile pe buget

Misiunea comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale a început astăzi a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România. În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti şi bugetul pe 2013, inclusiv indexarea pensiilor cu 4%.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit ieri cu toţi miniştrii care vor avea de discutat cu delegaţia FMI pentru a se asigura că negocierile vor merge aşa cum au plănuit.

“Vicepremierul, dl Chiţoiu, este împuternicit categoric să conducă toate negocierile alături de Liviu Voinea (ministrul delegat pentru buget – n.r.) şi de fiecare ministru în parte. Dar astăzi ne împărţim fişele de negociere”, a declarat Ponta.

Pe de altă parte, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat recent la un post tv că speră ca în prima săptămână a misiunii să fie încheiate discuţiile pe buget, astfel încât acesta să fie trimis în Parlament. “Bugetul intenţionăm să îl adoptăm în săptămâna 21-25 ianuarie în Guvern şi să îl trimitem în Parlament”, a spus Voinea. Acesta a adăugat că bugetul pentru 2013 nu este unul de austeritate, ci este un buget de dezvoltare.

Companiile de stat – cuiul lui Pepelea

Ministrul delegat pentru buget a precizat că o zonă distinctă a discuţiilor cu FMI va fi cea de reforme structurale, “unde vor fi făcute comparaţii cu ceea ce ne-am angajat în septembrie, când am intrat în boardul Fondului cu angajamentele de atunci”.

“Cred că acum noul Guvern va accelera reformele structurale şi e foarte important să facă asta”, a precizat Voinea. Acesta a mai adăugat că reformele structurale sunt necesare pentru că ne ajută la creştere economică, pentru că altfel rămânem prizonieri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 40 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 25 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 57 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°