În 2006 s-au împlinit 50 de ani de la deschiderea primului mall american modern, prototipul celor mai multe centre comerciale de acest gen. Totuşi, pînă în 1999 eu habar nu am avut ce e acela un mall. Auzisem de shop de la ai mei, care povestesc deseori, plini de mîndrie, despre aventurile lor ilegale prin shop-uri, despre experienţele lor rebele din care nu lipseau băieţii răi cu ochi albaştri. Mai apoi, cînd am ieşit din ţară, am văzut cu ochii mei supermarket-ul şi hipermarket-ul, iar prefixele lor gargantueşti m-au găsit într-o atitudine de prosternare, de abandon total. Dacă ieşi din ţară cu autocarul, ghidul angajat de o agenţie românească de turism va include invariabil în traseu (şi, uneori, chiar în prezentarea sa!) cîteva hipermarket-uri plasate strategic pe autostradă, la marginea marilor aglomerări urbane. Bănuiesc că, orice destinaţie ai alege, se întîmplă la fel, atîta vreme cît acolo unde mergi există astfel de paradisuri atificiale, pe care generaţiile anterioare le-au visat cu jind. Fără îndoială că acelaşi miraj al consumului nelimitat, al îmbuibării totale, al "marii crăpelniţe" s-a manifestat în toate ţările fost-comuniste.

Îndrăznesc să afirm că economia românească a trecut, la rîndul ei, de pubertate. Cred că sînt puţini cei care, odată ajunşi într-un supermarket, mai experimentează fascinaţia aceea naivă, puţini cei care mai rămîn cu gura căscată şi cu degetul întins spre rafturile nesfîrşite, doldora de culori şi de sclipiri şi de bunătăţi inimaginabile. Cuvîntul "supermarket" a intrat în vocabularul nostru curent. Nici nu-l mai scriem cu italice. Pînă la urmă, supermarket-ul nu-i mare lucru - e doar o piaţă ceva mai bine organizată. Experienţa calitativă e chiar mai slabă decît în pieţele tradiţionale, interacţiunea cu alţi oameni fiind redusă aproape la zero. Discuţiile despre vreme cu "ţăranii", negocierile de preţ, tatonările nu