RAZVAN EXARHU: "Oamenii puternici zambesc."
Intre zambetul aerian al lui Bush si zambetul inghetat al lui Putin se deschide un infinit rastel de posibilitati. De la un nivel anume mai departe, in principiu toata lumea trebuie sa zambeasca. Ceea ce e bine, daca te gandesti ca si lunetistii or fi urmand cursuri de yoga. Incrancenarea este primul reflex, cel mai periculos, cel mai raspandit si cel mai pagubos.
Daca pierzi sansa zambetului, atunci cand vrei sa fii amenintator, cand faci figuri complicate, ai multe sanse sa te impiedici, sa te balbai, sa-ti tremure privirea, sa te scarpini la nas si sa te dai de gol cand minti si spui ca asta e adevarul. Cele mai multe reactii ne indreapta colturile gurii in jos, ne obliga la o depresie apriorica, la un conflict inevitabil si subinteles, pentru ca asta e calea nervilor. Si de aici poate incepe un stil de viata.
Ma gandeam la toate conflictele pe care le-am avut sau la care am asistat si care in mod evident nu se sprijineau pe mii de focoase nucleare. Era mereu vorba despre cat de repede iti cedeaza nervii, despre cat de repede incepe o avalansa de replici intre oameni echilibrati doar de furie. Cele mai mici pretexte sunt cauzele razboiului, cele mai stupide intamplari ii separa pe unii pe viata, ii fac sa nu se mai salute, sa se sfasie in gand for ever si sa se tot caute pentru un deznodamant mereu amanat, dar mereu anuntat. Ma supara uneori incruntarea mea ca raspuns la incruntarea unor cretini pe care daca nu-i dispretuiesc, macar ma umplu de mila, daca ma gandesc mai bine.
Intotdeauna, toate conflictele astea sunt previzibile, sunt firesti, toate privirile sunt de caini care pot primi cu aceeasi bucurie un sut sau o mangaiere. Doar ca aceasta pacatoasa nevoie de a avea dreptate asa cum crezi tu ca trebuie sa sune dreptatea, adica umilitoare pentru cel cu care o impartasesti,
