Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, e un Gigi Becali (mormon), altoit cu Edmond Tălmăcean (scoatem dansul şi păstrăm discursul). Observatorii politici sunt aproape unanimi în a recunoaşte că Romney este cel mai slab pregătit candidat la prezidenţiale din istoria modernă a Americii.
Dar nu faptul că e slab pregătit îl face pe fostul guvernator de Massachusetts să fie, cel puţin în materie de Orient Mijlociu, ca trotilul la brâul unui terorist sinucigaş.
Romney e neobosit, plin de iniţiative şi mereu dornic să cuvânte. Nu mai departe zilele trecute, preşedintele Putin – (care, altminteri, îl ignoră compătimitor) – a simţit nevoia să-i mulţumească agitatului candidat, pentru că zicerea acestuia (Rusia e inamicul nr. 1 al SUA) i-a oferit un argument solid să-şi justifice opoziţia vehementă faţă de scuturile NATO amplasate în Europa de Est – (vezi Deveselu). Şi l-a determinat pe John Kerry să constate că prezidenţiabilul discută despre Rusia de parcă s-ar fi documentat urmărind “Rocky IV”.
Agitând problema iraniană pe un ton ultimativ, Mitt Romney îşi închipuie că va atrage simpatia evreilor americani şi admiraţia necondiţionată a adevăratului său mentor în materie de politică internaţională – Bibi Netanyahu.
Cei doi (între care distanţa intelectuală e ca de la Washington în Golful Hormuz) sunt, deocamdată, ca două boabe într-o păstaie sau ca două picături de rouă pe o frunză de dafin (cum spun orientalii), iar premierul israelian încalcă toate cutumele dimplomatice, sprijinindu-şi pe faţă vechiul prieten în campania electorală. Dacă însă Netanyahu îşi închipuie că - în cazul în care Romney va fi ales preşedinte al Statelor Unite – îl va putea controla, se înşeală: prostia tenace e mereu imprevizibilă.
În fine, Barack Obama – (de parcă relaţiile dintre el şi şeful Executivului israelian nu s-ar fi ră
