Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GfK: 64% din austrieci nu ştiu care e diferenţa dintre ultimul salariu şi pensie. Românii or sta mai bine?

Publicat in Capital, miercuri 29 iunie 2011 ·

Un studiu realizat de GfK Austria pentru grupul bancar Erste Bank & Sparkassen în rândul a 1.000 de cetăţeni austrieci cu vârste cuprinse între 15 şi 60 de ani arată că 64% din cei intervievaţi nu ştiu care este diferenţa dintre ultimul salariu şi pensie, informează un comunicat de presă.

În consecinţă, studiul arată că austriecii au tendinţa de a fi mult prea optimişti cu privire la diferenţa dintre ultimul salariu activ şi pensie. O treime din cei intervievaţi se aşteaptă ca această diferenţă să fie cuprinsă între 400 şi 800 de euro în timp ce experţii estimează că cel mai probabil diferenţa va fi de 800 până la 1.000 de euro.

“În opinia noastră este nevoie de multă educaţie în acest domeniu”, a explicat Heinz Schuster, membru în echipa managerială de la Erste Bank & Sparkassen.

De asemenea, pentru aproape jumătate din cei intervievaţi, familia este o sursă importantă de informaţii din domeniul financiar. În schimb, trei sferturi din cei intervievaţi consideră că băncile şi consilierii de asigurări sunt responsabili pentru educaţia în domeniul financiar.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. Mai mult de 50.000 de angajaţi deservesc peste 17,4 milioane de clienţi în cadrul a 3.200 de filiale din opt ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina). La 30 septembrie 2010, Erste Group deţinea active totale în valoare de 206,5 miliarde euro, înregistrând un profit net de 736,8 milioane de euro şi un raport cost/venituri de 48,7%.

Banca Comercială Română este membră a Erste Group şi oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 48 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 668 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 15 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 13 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 26 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 15 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 26 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°