Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cafteala extratereştrilor

Publicat in Romania Literara, miercuri 23 martie 2005 ·

Ciclul de lungmetraje Alien merita demult o cronică, aşa că mă voi folosi de pretextul apariţiei, ca "noutate la închirieri", a filmului Alien vs. Predator, de altfel cea mai slabă peliculă din toată seria. Care este, integral, la dispoziţia - am rezerve să spun "cinefilului", aşa că mă mulţumesc cu - consumatorului de filme autohton. Dar întâi trebuie să fac o structurare cronologică a ciclului. La început a fost Alien pur şi simplu, o combinaţie de SF, horror şi thriller. Regizorul era Ridley Scott. Apoi, în 1986, extratereştrii s-au multiplicat, apărând Aliens, în regia lui James Cameron, viitorul părinte al Titanicului. Ciclul s-a rafinat odată cu următoarele pelicule, cea din 1992 fiind realizată de David Fincher (Fight Club, Seven), în timp ce cea din 1997, intitulată Alien: renaşterea era semnată de Jean-Pierre Jeunet. Înainte de Alien vs. Predator a fost omonimul joc pe calculator, din acesta "involuând" filmul regizat de Paul W. S. Anderson, responsabil pentru câteva Mortal-Kombat-uri! Acesta, lipsit de protagonista de până acum, Ellen Ripley (Sigourney Weaver), reprezintă în ochii mei decesul ciclului, mai ales că filmul aminteşte de două vedete sleite, lipsite de popularitate, care încearcă să-şi resusciteze cariera făcînd un duet. Mă refer la acela dintre Alien şi Predator. Suntem informaţi prin trailer că în lupta dintre cei doi monştri va fi ameninţată existenţa speciei umane: "oricare câştigă, noi pierdem". Aflăm însă repede (măcar filmele anterioare dădeau semne de idealism) că oportunismul uman ne salvează: lupta e de fapt o vânătoare, în care predatorul e cel agresiv - activ, iar alienul încearcă să se apere. Noi - adică singurul personaj care rămâne în viaţă - trecem cât de repede putem de partea vânătorului şi sîntem răsplătiţi. Extratereştrii nu vor nici măcar să distrugă planeta, ci doar să o folosească drept teren de vânătoare o dată pe se

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 40 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 minute
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Argeş: Copil de opt ani, rănit uşor de un urs pe care a încercat să îl hrănească din maşină. El a suferit zgârieturi la o mână

News.ro acum 32 minute
Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru. Copilul a fost zgâriat de animal la una dintre mâini.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 2 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°