Scris de Vasile Filip - Aproape o mie de elevi de la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” aleargă în fiecare pauză spre o altă sală.

ARAD. Nu este vorba de „Marea hoinăreală”, filmul realizat în 1966 cu marii actori francezi Louis de Funes şi Bourvil. Este un film ce se petrece zilnic, live, în cea mai mare şcoală arădeană – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” – în care „joacă” aproape 1000 de elevi, care sunt nevoiţi, în fiecare pauză, să alerge spre o altă sală de clasă. Şi, din păcate, nu este o comedie. De acest lucru au încercat să ne convingă şi părinţii care ne-au sunat sau ne-au căutat la redacţie.Dincolo de pereţii frumoşi

Dacă, la începutul anului şcolar, au fost încântaţi de impresionanta transformare a acestui liceu ca urmare a renovării clădirii şi a dotării cu echipament informatic de ultimă generaţie, o mare supărare îi frământă. Dincolo de pereţii frumoşi şi de geamurile noi de termopan, copiii lor nu au o viaţă tocmai uşoară. Şi asta nu din cauza exigenţelor şi a programului încărcat ci pentru că, pauză de pauză, în fiecare zi, toţi elevii de la Moise Nicoară „migrează” de la o sală la alta, ei neavând – ca şi clasă de elevi – o sală lor.Vreau o şcoală ca afară?

Din dorinţa de a imita modele occidentale, în liceu s-a instaurat acum aproape un an această nouă modă de a da sălile de clasă profesorilor şi nu elevilor. Argumentele au fost că în acest fel tot ceea ce s-a renovat va fi mai bine păstrat şi întreţinut, copiii neavând practic acces în săli în timpul pauzelor decât dacă unii profesori binevoiesc să îşi petreacă pauza cu ei supraveghindu-i. Dar, din câte am aflat, majoritatea sălilor rămân încuiate în pauze iar elevii stau în faţa lor în picioare până când profesorul soseşte la oră.

Poate că în anumite şcoli din occident se procedează aşa, dar, din ce ştim noi, în acele şcoli pe culoare sunt mochete lipite şi nu marmură/gresie ma