Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Necolaiciuc, fostul director al CFR: Controlorul păstrează cam 30% din şpagă

Publicat in Romania Libera, joi 25 octombrie 2012 ·

Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR în perioada iulie 2000-octombrie 2003, a declarat că "naşii" de tren păstrau doar 30% din şpaga luată de la călătorii prinşi fără bilet, restul mergând la şefii ierarhici ai controlorilor de tren, potrivit Rtv.net.

"Controlorul păstrează cam 30%, toată lumea ştie. Sistemul este bine pus la punct", a declarat Mihai Necolaiciuc. Acesta a arătat că problema şpăgii la CFR este una foarte veche, încă de pe vremea sistemului comunist. Din acea vreme datează introducerea unui sistem de prevenţie prin care controlorii declarau banii pe care îi aveau la ei la urcarea în tren şi apoi trebuiau să prezinte banii la coborâre.

Sistemul s-a dovedit a fi un eşec. "Trebuie eliminat contactul direct dintre controlori şi cel care urcă în tren. Să fie controlat la coborâre nu a funcţionat nici pe vremea sistemului comunist", a spus Necolaiciuc. Acesta a relatat că, încă de pe vremea când era şef la regionala CFR Iaşi, ştia că unii revizori de secţie aştepau controlorii la terminarea cursei pentru a încasa şpaga colectată de aceştia în tren.

La rândul lor, aceştia îşi păstrau o cotă, iar alta o dădeau mai departe inspectorilor. Necolaiciuc crede că mita ajunge cel mult la nivelul directorilor adjuncţi din CFR, deoarece directorii plini sunt schimbaţi prea des pe considerente politice. "Directorii se schimbă foarte des. Este imposibil să intre în sistem foarte repede", consideră Necolaiciuc. Pe de altă parte, fostul director general al companiei susţine că nu toţi controlorii de tren iau mită de la pasagerii clandestini. "Sunt şi oameni cinstiţi printre ei", a conchis Necolaiciuc.

Zeci de percheziţii au avut loc joi dimineaţă la Ministerul Transporturilor şi în mai multe regionale CFR din ţară. Mai mulţi angajaţi de la Transporturi şi ai CFR Călători, bănuiţi de luare şi dare de mită, sunt cercetaţi pentru c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum o ora
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 3 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 3 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum o ora
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°