Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, echipa nimănui în Supercupă! Fanii sunt ignoraţi total!

Publicat in Pro Sport, vineri 15 iulie 2011 · ·

Haos este cuvântul care poate descrie modul în care seorganizează în prezent stafful Stelei. Cele 2.000 de bilete laSupercupă rezervate pentru suporterii roş-albaştri fac mare vâlvă,şi asta din cauză că nimeni din cadrul clubului din Ghencea nu s-ainteresat de acestea! În consecinţă, organizatorii au dat deja unultimatum: ori steliştii achită azi preţul şi vin să le ridice, orisunt scoase la vânzare în Piatra-Neamţ!

Mai sunt doar două zile până la Supercupă, însă stafful Stelei n-areuşit nici până acum să se ocupe de problemele suporterilor legatede tichetele de intrare la meci.

Clubul din Ghencea a primit din partea organizatorilor 2.000 debilete, dar, surpriză, până ieri nimeni nu s-a interesat de soartalor. Astăzi expiră ultimatumul organizatorilor. "Pânăastăzi (n.r. - ieri) nu ne-a căutat nimeni de la Steaua şi nici noin-am reuşit să dăm de un oficial al lor. Mai aşteptăm doar pânămâine (n.r. - astăzi) şi, dacă nu se întâmplă nimic, le scoatem lavânzare alături de celelalte bilete destinate celor dinPiatra-Neamţ", ne-a declarat unul dintreorganizatori.

LigaSuporterilor Stelei e fără griji

Reprezentanţii suporterilor Stelei nu-şi fac însă probleme că nuvor avea acces la această partidă. Gheorghe Mustaţă, preşedinteleALSS, susţine că, din cauza "harababurii" instaurate în Ghencea,aceştia au luat singuri iniţiativa şi au contactat federaţia şi,respectiv, organizatorii din Piatra-Neamţ pentru rezervarea celor2.000 de bilete: "Noi am trimis deja un fax la FRF, le avem dejarezervate. Urmează să mergem cu o zi înaintea meciului laPiatra-Neamţ şi să le achităm".

"Ne-a încurcat foarte multharababura asta din Ghencea, dar vă asigur că vor veni mulţistelişti din toată ţara"

Gheorghe Mustaţă, lider Peluza Nord

Haos este cuvântul care poate descrie modul în care seorganizează în prezent stafful Stelei. Cele 2.000 de bilete l

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°