(săpaţi după el lîngă stalagmita din dreapta) Faceţi cunoştinţă cu Omul de la Petralona. N-are mamă, n-are tată, n-are nici copii cîntăreţi de muzică uşoară ori verişori consilieri locali în urbea învecinată. Ce l-a făcut însă celebru a fost ideea lui de a-şi da duhul într-o grotă din nordul Greciei, acum multe, foarte multe mii de ani. Dar să începem cu plîngerea: Omul de la Petralona mi-a stricat vacanţa. Pînă să-l întîlnesc credeam că am găsit, în sfîrşit, ţara ideală: vreme caldă, mîncare bună, proprietate privată, localnici vorbitori de engleză. Numai că, ascuns în muzeul de lîngă peşteră, Petraloneanul pîndea, decis să radă, cu briciul lui de silex, cea mai mare iluzie a turistului balcanic. Aceea că sînt estici care au scăpat de obsesia strămoşilor. Dar să ne întoarcem puţin la paşopt. Mai precis în anii '50 cînd un cioban din Macedonia dă peste o peşteră şi-n ea găseşte un schelet. Ridicat şi dus la Universitatea din Salonic, acesta e clasificat undeva în teritoriul antropologic al Neandertalienilor, o populaţie pre-umană blîndă şi plinuţă ce şi-a făcut veacul la soare începînd cu 200 de mii de ani în urma şi pîna acum vreo 40 de mii, cînd au sosit strămoşii nostri şi lucrurile s-au complicat. Clasificarea omului de la Petralona drept o variantă de Neandertalian e întărită de mai mulţi profesori nemţi, însă complet respinsă de un cercetător grec, Aris Poulianis. Acesta şi-a dedicat viaţa teoriei că Petraloneanul e cu mult mai vechi (poate chiar 700-800 de mii de ani) şi că, în general, istoria speciei umane se poate foarte bine să fi început în Grecia. Bazat pe alte oase, găsite într-o carieră din vecinătate ("văzute de oameni cu educaţie, însă din păcate aruncate de muncitori" după cum argumentează ştiinţific profesorul), Poulianis crede că putem trimite liniştiţi la coş teoria originii africane a omului. Pentru că, spune el, "civilizaţia Petralonean