Una dintre cele mai consistente sesiuni poetice la Cenaclul de la Muzeu, pe vremea cînd eram comoderator, alături de Tudorel Urian, a fost cea cu Ionel Ciupureanu şi Alexandru Ioan, doi lirici excentrici veniţi din Craiova pentru a schimba prejudecăţile canonice ale Capitalei. Avînd în comun o notă de stranietate şi un cod de iniţiere în ceea ce se poate scrie pe hîrtie, dar care nu se poate explica raţional, cei doi se dovedeau destul de diferiţi temperamental. Unul predica poezia, într-o lectură torenţială, alunecînd de pe foaie în aerul sălii; celălalt era parcă speriat de ea, de propriile versuri, recitate poticnit şi şuierat. Acesta din urmă era Ionel Ciupureanu; şi în Mişcări de insectă, volumul publicat în bune condiţii grafice la o editură de nişă, regăsesc poezia densă şi stranie strecurată atunci printre şuierături. Obesii structurante în poezie aparent descentrată E vorba despre al şaselea volum al unui autor remarcabil, din păcate puţin cunoscut publicului mai larg şi chiar celui intitulat „specializat“. Franctiror singuratic, cum l-a numit Octavian Soviany, Ionel Ciupureanu nu s-a afiliat generaţionist şi, ca atare, nici n-a intrat pe listele de nume cu care „nouăzeciştii“ au răspuns repertoarului „optzecist“. Există totuşi influenţe detectabile în aceste Mişcări de insectă, o discursivitate lucrată, şi subtil fracturată plus sintaxa întîlnită la Virgil Mazilescu, ca şi aerul greu-modernist în care, la Ion Mureşan sau la Ioan Es. Pop, conturul celui mai banal gest se încarcă de semnificaţii. Totodată, observ în versurile lui Ionel Ciupureanu obesii structurante în poezia aparent descentrată şi improvizată a lui Cristian Popescu: figura obsedantă a mamei, imaginarea morbidă a îmbălsămării şi a înmormîntării sau jocul pe muchie de cuţit între dramatic şi melodramatic, tragic şi ridicol. Aceasta nu vrea să însemne o diminuare a meritelor autorului crai